HaiHui

Final de calatorie culinara @ Lau Pa Sat, Singapore

2012-02-11T00:46:00.000-08:00

Intro. Primul mic dejun in Singapore a fost mortal. Am vazut niste poze cu oua si paine prajita si am crezut ca ne-am scos. Am comandat aratand cu degetul si am primit... un bol cu apa fierbinte, 2 oua plus painea prajita... unsa cu un strat sanatos dintr-o materie verde cenusie. Am mancat un ou intre crud si fiert - asa cum mancau si ceilalti clienti - si un sandvis cu ceva ramas necunoscut pana in ziua de azi.

Pit stop culinar in Chinatown-ul singaporez. E o lume pestrita, colorata, dar cu un efect Disney evident - totul e aranjat pentru turisti. Restaurantele au scoruri piperate, dar antreurile chinezesti precum pachetelele cu legume, ghearele de pasare sau dumplings-urile cu peste nu ne lasa indiferenti. La o masa vecina rotunda, uriasa, numar 10 oblici, de la bunici la nepoti, care impart intre ei o gramada de feluri de mancare. Fac un clic in capul meu, asta e o imagine pe care nu vreau sa o uit.

Singaporele venind din Tailanda e scump. La naiba, Singaporele venind de oriunde, mai putin probabil Tokyo si New York, e scump. Cand vine vorba de mancare gasesti insa tot felul de locuri pline de standuri cu specific divers la preturi rezonabile. Cu 4 dolari iti iei o portie sanatoasa de mancare. Iar Lau Pa Sat-ul e punctul culminant. Situat in buricul financiar al orasului, la un pas de Marina Bay, el a scapat de demolare pentru ca reprezinta un model de arhitectura victoriana.

Inauntru sunt 66 de standuri care fac continuu de mancare si 350 de mese (atatea au iesit cand le-am numarat eu). La un calcul simplu Lau Pa Sat-ul poate gazdui dintr-un foc 1400 de oameni la mese. Noi am prins zilele dinainte si dupa Revelion, cand termitele din office aveau concediu, asa ca atmosfera a fost una semi-abandonata. Desi formatia angajata isi canta seara de seara repertoriul.

In Lau Pa Sat aveai de ales intre specialitati italienesti, indoneziene, chinezesti, indiene de nord si indiene de sud, vietnameze, arabesti, japoneze, coreene sau Hong Kong. Un paradis grabit - fiindca totul se intampla in viteza, dar cu traditie. Unele standuri aveau articole si poze datand din perioada interbelica.

Aveti in fata unicul fel de mancare specific singaporez. Atat de pretuit incat se vinde imprimat ca imagine pe tricouri si sub forma de magneti culinari. Revenind la mancarea propriu-zisa, crabul intr-o balta de sos iute nu e deloc ieftin - o portie in Lau Pa Sat te duce la 20 de dolari, dar Mishu se jura ca merita experienta.

Desertul cel mai la indemana: fructe pe alese. De la cele cunoscute de acasa pana la surprize de proportii. Cea mai mare in cazul meu s-a chemat durian. Nu am o poza cu domnia sa, dar am facut greseala sa-l incerc sub forma de suc. L-am abandonat dupa o singura gura si am baut alte doua sucuri incercand, fara succes, sa scap de gustul oribil. Durianul poate fi comparat ca miros cu oul stricat, sosetele imputite sau un hoit. Sau toate la un loc. Iar gustul e la fel de insuportabil si persistent. La metrou exista un semn dedicat special interzicerii lui, iar amenda - ca in orice situatie in Singapore - ustura la portofel.

Foarte scurta calatorie culinara prin Tailanda

2012-02-04T14:00:00.001-08:00

Intro. Calatoria noastra a insemnat, pana sa ajungem in Tailanda, si cateva opriri in Cambodgia. Unde nu am murit de foame, dar de unde nu prea am ce sa raportez. Nu pot spune ca am dedus un specfic culinar khmeric si nici nu am imagini cu care sa ma laud. Fata de vietnamezi, care folosesc foarte multe legume proaspete si nu se agita cu sosurile, am simtit in Cambodgia o trecere catre o bucatarie mai incarcata, cu prajeli si sosuri. Si ajungem si la Tailanda...

Una din imaginile iconice ale Tailandei (ceva mai clara decat varianta mea desigur) este cea a vanzatorilor de pad thai. Un echivalent in realitatea romaneasca pentru pad thai este shaorma. Pad thai-ul se gaseste peste tot, in strada costa foarte putin si tine bine de foame, se poate combina in fel si chip (trei feluri de noodle, carnuri diverse, ou, legume, condimente, sosuri) si e gata in cel mult 1 minut. (a se vedea filmuletul de la sfarsitul postarii).

Mancatul in strada ramane la rang de cinste. Doar ca fata de Vietnam, aici oferta creste exponential ce-i drept si din cauza ca turistii, cata frunza cata iarba, trebuie satisfacuti in nevoia lor de diversitate culinara. Thai si extra-thai.

M-am dat cocos la plecare ca sigur o sa mananc niste ganganii. Fata in fata cu ele, chiar si bine prajite, curajul m-a cam lasat. Seara de seara le-am fotografiat, le-am studiat, m-am gandit si razgandit, dar recunosc ca n-am indraznit. Cativa spanioli, neam de conquistadori vorba-aia, pareau convinsi de gustul greierilor. Scuza mea oficiala a fost ca nu vindeau cate un gandacel de degust, ci cel putin o punga.

Floating market-urile ofera o experienta culinara speciala. Doamne simpatice trecute de prima tinerete gatesc pe barcutele lor plutitoare si servesc lumea in stanga si-n dreapta. Daca n-ajung direct la tine, au niste bete cu carlige astfel incat sa-ti livreze papica si sa colecteze banii.

O zi de vacanta nu putea fi completa fara momentul desertului favorit: sticky rice with mango. Orez lipicios + lapte de cocos (in punguta) + mango. Yammy.

Tom Yun Kung. O supa fierbinte si picanta cu creveti si tot felul de legume ingramadite inauntru. Dupa cum poate deduceti din culoarea ei, treaba se prezinta destul de spicy. Ardeiul rosu are si el o contributie la aceasta afacere.

Tom Kha Gai. O supa fierbinte de pui facuta cu lapte de cocos - deci cumva dulce, dar in care pe langa pui, ciuperci, bambus si verdeturi, bucatarul a pus niste ghimbir de a carui iutenie nu stiam eu pe unde sa ma mai ascund.

In loc de final iata o executie profi de pad thai filmata pe Khao San in Bangkok.

Urmeaza povestea culinara din Lau Pa Sat.

Scurta calatorie culinara prin Vietnam

2012-01-28T10:28:00.000-08:00

Intro

Ca sa nu aveti false asteptari, sunt un calator cu cateva continente la activ, dar un nepriceput in ale bucatariei. Sigur ca prietena imi lauda pastele cu ton si imi place sa spun ca pot sa gatesc un ou in 5 moduri diferite, dar nu sunt nici gurmand, nici chef. Nici macar n-am ca Andreea o carte despre toate mirodeniile din lumea asta.

Dar o calatorie in sud-estul Asiei ofera din punct de vedere gastronomic o experienta care, chiar si la nivelul unui novice, merita povestita si aratata. Asa ca... la drum, adica pofta mare.

Prima masa a fost fix cea din imagine, o supa de vita - pho bo. Am taiat doua stradute prin Hanoi si ne-am lipit pe un colt, la o masuta pitica (vietnamezii asa mananca: in strada si aproape de nivelul solului) comandand ce am vazut la altii in farfurie prin gesturi si semne. Carne de vita, noodles, bambus si verdeturi - sigur coriandru. Separat lime si ardei iute dupa preferinte. In Vietnam pho (se scrie cu doua accente si am aflat abia dupa vreo 5 zile de neintelegeri ca se citeste fa, exact ca formula noastra neaosa de adresare) e mancarea de baza. Se consuma dimineata, la pranz si seara.

Dar tot in strada gasesti alte "mese" la care poti manca si altceva. Am ales in prima seara, fara sa intrebam inainte si cat ne costa, sa manacam la o tanti care gatea in fata noastra melci si scoci de mai multe feluri. La final nota de plata (undeva la 8 dolari) ne-a socat pentru ca in Vietnam mananci de regula in strada cu un dolar. Suprataxa pentru fraieri de prima zi.

In Vietnam exista si restaurante! Pe bulevardele principale, cu nume frantuzesti pentru ca odata demult Vietnam-ul a fost colonie franceza. Ceva mai scumpe decat mancarea din strada, ele te gratuleaza si cu tacamuri europene si cu meniuri extra-Vietnam. Desi arata mai curatel, nu inseamna neaparat ca au si cea mai buna mancare.

Cum Vietnam-ul are parte, de la nord la sud, de o coasta mai lunga de 1000 de kilometri nu lipsesc toate nebuniile din zona pestelui si fructelor de mare. Diferentele de pret intre pui si creveti trec ca si neobservate, iar pietele sunt pline ochi de marfa proaspata, nu adusa de peste mari si tari.

Si vedeta incontestabila a unei seri: lichi. Eram in cautare disperata de fructe si o tanti uitata prin piata, se intunecase deja, ne-a tot imbiat sa-i testam marfa. Ne-a facut si o scurta demonstratie de cum se consuma (din doua miscari ai rezolvat un fruct), ne-a cantarit trei brate si ne-a expediat cu 1 dolar mai usori. Gustul si consistenta sunt asemanatoare strugurilor. Si Maria mi-a zis ca la noi se gasesc la conserva.

Aveti in imagine primul si cel mai bun Cao Lao din Vietnam-ul nostru servit la Hoi An. Facut la o taraba in piata de o doamna simpatica foc care ne-a servit si un desert - bahn it - care arata... ca un rahat (si nu ma refer la unul turcesc). Revenim la Cao Lao. E o traditie in zona centrala a Vietnam-ului si o portie e atat de consistenta incat nu mai vrei altceva de la o masa principala a zilei. Contine: ceva carne (nu multa, asta pare o caracteristica a bucatariei vietnameze, pun mereu putina carne), niste noodlesi anume, mai lati, (un fel de) crutoane, muguri de fasole, o mana sanatoasa de verdeata diversa, plus niste sos.

Alt Cao Lao (partea de sus a imaginii) si o portie de fried wonton cu legume. Wonton-ul asta originar din China a fost adaptat de vietnamezi in fel si chip incat nu prea mai are legatura cu originalul. In cazul portiei mele era un soi de aluat subtire si crocant cu legume verzi, rosii si portocalii taiate foarte mic pe deasupra. Hoi An-ul are avantajele sale: pe malul apei, la lumina unui felinar, o cina romantica in doi te costa doar 3 dolari.

Scula din imagine se foloseste, mai bine zis se folosea, pentru a transforma orezul in faina. Orezul este aliment de baza in Vietnam, a doua tara ca productie de orez din lume. Oamenii muncesc de la rasarit si pana la apus, cu picioarele goale in campurile scufundate in apa pentru ca sa-l cultive. Nu fac propaganda de partid cand va spun ca nu am vazut un popor mai muncitor ca cel vietnamez.

Asa arata postul meu de lucru de la cursul de gatit pe care l-am facut. O jumatate de zi inceputa la piata ca sa vedem cum si ce se cumpara ca ingrediente si incheiata la masina de gatit in lucrul propriilor noastre feluri de mancare vietnameze. Mai reusite sau mai putin.

Spring rolls aka gui con. In cazul nostru cu creveti, dar la fel de bine poate fi vorba de alte feluri de carne. Esentiale sunt si hartia de orez pe care o imbibi cu apa ca sa se inmoaie si ceapa chinezeaca pe care o asezi strategic. Sosul pe care l-am avut noi era dulce si cu alune. Sa nu credeti ca asa arata opera mea. Nici vorba, asa arata exemplificarea doamnei bucatar care ne supraveghea amuzata. Fist time cook? Yes, yes.

Un pancake in lucru. Un pic de prajeala - ceea ce vietnamezii nu prea baga, iar in rest ingrediente clasice pentru ei: mugurii de fasole, verdeata, crevetii. Bucataria lor, am ajuns noi la concluzia asta, e foarte proaspata si nu se chinuie cu simandicosenii.

Si la final: piesa de rezistenta din cadrul lectiei noastre culinare.

PS. Ce n-am pozat si tare regret sunt cartofii gigantici dulci vanduti seara pe post de gustarica. La noi pe litoral in full sezon cu aia dai lovitura. Adio cucuruz, adio vata de zahar.

PS2. Urmeaza calatoria culinara prin Tailanda.

Jurnal din sud-estul Asiei (14): Singapore - viitor 1.02

2012-01-21T04:19:00.000-08:00

4 zile in Singapore iti lasa un gust amestecat, dulce si amar in acelasi timp, plus o senzatie bine definita ca ai inteles multe despre cum arata un posibil viitor.

Aici nu exista anotimpuri, toate zilele sunt la fel. E ca si cum peste tara asta liliputana sta un imens glob de sticla. E foarte cald - peste 30 de grade. Sufocare. Tot timpul. Asa o sa fie daca se incinge planeta? Seara, dupa zece, e momentul ideal sa iesi la plimbare, e in sfarsit respirabil. Localnicii se plang ca in Singapore ploua din ce in ce mai rar, noi am prins doar cativa stropi. Peste tot insa e pornit aerul conditionat, iar localnicii prefera in timpul liber - poate tocmai din cauza climei - shopping-ul si mersul la film. Orchard Road e ditamai bulevardul pe care sunt inghesuite unul langa altul mall-uri. Pline ochi.

Ca si mix al populatiei treaba e de-a dreptul incredibila. Majoritatea sunt oblici - chinezi, de fapt singaporezi pentru ca deja sunt la a 2-3 generatie care traieste aici. Sunt bine imbracati - Singapore are un GDP ametitor precum zgarienorii din centrul financiar, maniaci cu gadgeturile la care sunt conectati non-stop si un pic asociali. Nu vezi nicaieri un grup mai mare de trei. Urmeaza mancatorii cu mana - indienii. Imbracati in culori mai vii, cu telefoane ieftine, vorbesc mai mult si mai tare si umbla deobicei cu sleahta - mama, tata, copiii, buncii, prietenii. Urmeaza comunitatea malaeziena. Apoi grupul de muncitori din Bangladesh si, la polul opus, cel de expati. Pentru amatorii de niscaiva sociologie e un fantasyland. Din observatiile mele deduc ca oblicii nu-i prea inghit pe mancatorii cu mana, dar ii accepta mai bine pe malaezieni. Aici vorbesc de relatia 1:1, pentru ca la nivel de societate toate mesajele sunt tiparite in 4 limbi: engleza, chineza, indiana si malaeziana.

Organizarea e perfecta, poate prea perfecta. Regulile sunt stricte si chiar daca mai vezi tineri care fumeaza unde n-au voie sau un plastic aruncat aiurea, Singapore rivalizeaza cu Germania la multe capitole. Daca nemtii sunt un neam aparte, aici lucrurile sunt cumva un experiment: sunt natiuni diferite, cu obiceiuri opuse, care sub forta unor reglementari stricte par sa se fi adaptat. Ciudata senzatie. In rest: scoruri foarte mari si putine variante de relaxare outdoor. Si acelea mult sub asteptari. Spectacolul cu delfini de pe Sentosa pare decupat din circul european de acum 30 de ani, e jenant. Iar gradina zoologica... am zis-o atunci si o scriu si aici: niciodata, dar niciodata, cate zile o sa mai am eu pe lumea asta nu o sa mai pun un varf de deget de la vreun picior intr-o gradina zoologica de oriunde. Sa spui ca tii animale in open space suna foarte bine, dar sa vad cu ochii mei firele prin care trece curentul electric cu care le-ai dresat sa stea cuminti in acel open space... NICIODATA!

Jurnal din sud-estul Asiei (13): Hat Yao, Ko Phangan

2012-01-14T13:27:00.000-08:00

Drumul pana pe Ko Phangan nu a fost cel mai fericit. Bangkok Airways are obiceiul neplacut sa intarzie (am zburat de 3 ori cu ei si de fiecare data am ajuns cu intarziere), asa ca am ratat barca de la pranz de pe Ko Samui spre Ko Phangan. Am prins-o pe cea de dupa-amiaza. Si dupa o alta intarziere am ajuns pe Ko Phangan, la Hat Rin. Agitatie mare, multa lume, dj-iala, petreceri cu luna plina. Slava cerului ca ne continuam drumul cu microbuzul pana la Hat Yao - e exact cum zice LP-ul: un loc salbatic, retras, pentru boemi sau cinici. Nu exista si boemi cinici?

Asa arata paradisul. Mare calda, curata, valuri misto, nisip fin, lume putina, baruri pe plaja care seara imping mesele spre apa, fond sonor cu Jack Johnson, localnici de treaba si, umitor dupa experienta Bangkok-ului, zambete autentice. Scoruri mai mici decat in capitala. Bonus un hamac din care sa vezi marea. Si dvd-uri cu filme recente si timp sa le vezi. Dupa trei zile cel mai greu lucru e sa-ti impachetezi lucrurile de buna voie si sa te intorci la civilizatie.

Jurnal din sud-estul Asiei (12): soc la Bangkok

2012-01-07T04:22:00.000-08:00

Cine ar fi crezut ca o sa ajung sa zic despre Bangkok ca e un let downer? In primul rand din cauza ca e imens si are un transport in comun insuficient pentru nevoile turistilor. Caldura in schimb te cocoseaza neincetat. Singura varianta pe care o ai e sa apelezi la taximetristi care se fac ca nu inteleg incotro vrei sa o apuci sau soferi de tuk tuk care decid din proprie initiativa sa te duca la un ping pong show sau un magazin de bijuterii. De la aeroport pana pe Khao San, desi platim autostrada si sunt 6 benzi, ajungem intr-o ora si cu 15 dolari. Rahat! Cu banii astia in Vietnam traiam boiereste o zi intreaga. Fata de locurile din care venim (Vietnam si Cambodgia), Tailanda e cam de 2 ori mai scumpa. Si au pretentia sa platesc pentru Wi-Fi! Deci e greu de digerat.

Si nu doar soferii sunt pusi pe jecmaneala. Factura la masa merita periata din priviri, li se intampla sa adauge chestii in plus, iar negociatul in strada e lipsit de orice fun, totul se petrece pe un ton grabit-sictirit. Pentru vanzator, e simplu: nu iei tu, ia urmatorul. Tailanda geme la propriu de turisti si asta da tot felul de efecte neplacute. Serviciile (de exemplu o excursie de jumatate de zi la un floating market) sunt de mantuiala, intre un fast forward indiferent si un futu-i ma-sa iritat. Compar inevitabil cu Vietnam-ul acolo unde oamenii tineau sa pleci multumit dupa o jumatate de zi de cooking class.

Nici turistii nu sunt vreo poezie. Vezi prea multi pensionari danganiti in cautare de distractie ieftina si pustime (mai ales britanica) care-si bea mintile de dis-de-dimineata si pana-n noapte. Macar de la distanta palatele si templele arata cuceritor. Totusi la o privire mai atenta vezi numai multa sticla colorata si opulenta falsa cu iz fin de kitsch. Singurul lucru bun pana la capat ramane pad thai-ul mancat direct in strada. Ieftin si gustos.

Jurnal din sud-estul Asiei (11): Angkor Wat

2012-01-05T22:24:00.000-08:00

Sambata, 24 decembrie 2011, 10:00, Siem Reap

Astazi Angkor-ul este mandria nationala a cambodgienilor. Templul apare pe drapelul tarii, pe eticheta berii lor premium si pe buzele tuturor localnicilor care vor sa stie daca ai ajuns acolo/cat de mult ti-a placut.

E foarte bine conservat (miraculos cum a scapat de Pol Pot), are cea mai mare suprafata, e grandios ca dimensiuni si impresionant in detalii. Dar nu e singurul templu lasat mostenire din vremurile imperiului khmerilor si e discutabil daca e cel mai spectaculos. Pentru mine Ta Prohm-ul si Bayon-ul s-au dovedit mai interesante. Pentru ca Angkor-ul e postcard, calcat in picioare de hoarde de turisti la rasarit si apus (un bilet de intrare costa 20 de dolari si include accesul pentru un apus si pentru toata ziua urmatoare), in timp ce...

Ta Prohm-ul e o infruntare intre arhitectura khmerilor si mama natura care in varianta ei tropicala isi creste copacii la granita irealului. Direct pe zidurile templului, cu radacini care sparg blocuri masive de piatra, indoaie ziduri si in timp cuceresc totul. O senzatie aparte. Sigur ca inghesuiala mare e acolo unde Angelina Jolie a filmat o scena din Tomb Rider. Iar cei mai enervanti turisti sunt oblicii care umbla in grupuri extralarge si se trag in poze in disperare.

Bayon-ul are o particularitate deosebita: are fete gigantice sculptate (unele si de 4 metri) pe foarte multe din suprafetetele sale. Intr-un punct oarecare esti privit si de 6 perechi de ochi. In mod straniu unele par simpatice, altele dure. De fapt e vorba doar de unghiuri si lumina.

Jurnal din sud-estul Asiei (10):Imperiul Khmerilor - lectia de istorie

2011-12-29T18:41:00.000-08:00

Vineri, 23 decembrie 2011, 14:00, Phnom Penh

Cu un sol putin fertil si cu o clima tropical uscata neprietenoasa pentru agricultura, khmerii s-au bucurat vreme de 500 de ani de putere in toata Indochina. Cum au ajuns ca la apogeu (sec. 12-13) sa controleze un imperiu intins din Malaezia si pana in Vietnam? Cresterea (ca si descresterea) s-a produs pe 3 piloni esentiali.

Primul, orasul hidraulic. Un sistem complex de irigatii format din rezervoare, canale si intrerupatoare care le-a permis sa pastreze apa cazuta in sezonul ploios si sa o foloseasca in timpul celui uscat generand 3 recolte de orez pe an. Hrana din belsug=spor demografic. Spor demografic=cautare de noi teritorii.

Al doilea pilon: un sistem religios compatibil cu aspiratiile unui viitor imperiu. Hinduismul si manevra lui Javayarman I de a se incorona rege-zeu (reincarnare a lui Vishnu) i-au facut pe supusi sa puna umarul serios de la constructii impunatoare si pana la razboaie de cucerire.

Al treilea pilon: sistemul de educatie. La caderea capitalei Ankgor (undeva la 1431, ce aproape de cea a Constantinopolului!) tailandezii cuceritori au luat cu forta peste 1000 de invatati, profesori, oameni de stiinta, artisti. Head hunting la bulk cu forta. De ce era sistemul educativ asa important? Pentru ca el producea liderii, antrena conducatorii, intarea regii care administrau imperiul si ii sporeau dimensiunile. In punctul sau culminant Ankgor-ul era legat cu drumuri pietruite (functionale si in sezonul ploios) de toate colturile pe care le controla.

Cat despre decadere, si ea presupune tot cei trei piloni la care se adauga factorul extern - tailandezii capatau din ce in ce mai multa forta. Cea mai puternica lovitura mi se pare ca a fost cea religioasa. Trecerea la o forma de budism in care dezideratul spiritual este iluminarea personala prin meditatie trebuie sa fi adus in timp mutatii majore de atitudine, implicare si aderenta la ideea de imperiu. Ce sa-ti mai pese tie ca se naruie treaba, important era sa te iluminezi. Cativa ani consecutivi de seceta au golit rezervoarele, iar conflictele conducatorilor au intregit tabloul. Pentru ceea ce se numeste azi Cambodgia epoca de aur trecuse.

Jurnal din sud-estul Asiei (9): Cambodgia, inapoi din iad

2011-12-28T23:11:00.000-08:00

Joi, 22 decembrie 2011, 23:10, Phnom Penh

E suficient sa treci granita (fie dinspre Vietnam ca noi, fie dinspre Thailanda) ca sa vezi o Cambodgie mai saraca decat vecinele sale. Dupa nebunia malefica a lui Pol Pot tara isi revine cum poate. Zona rurala e paupera, dar zambareata, iar capitala Phnom Penh, care ajunsese in cele mai intunecate timpuri recente un oras fantoma cu 50 de mii de locuitori, a ajuns astazi o populatie de 1.5 milioane. Orasul pare sa se miste. E o discrepanta uriasa intre localurile selecte de pe chei si cersetorii de vizavi, dar lucrurile sunt vii. Multe rani raman inca deschise: vezi multi copii orfani, multi oameni care au ramas infirmi, iar cabodgienii (e o observatie valabila pentru 95% dintre ei) lasa la un moment dat privirea in jos atunci cand vorbesc cu tine. Totusi stiu mai multa engleza decat vecinii lor, iar fizic au niste trasaturi pe cat de bine definite, pe atat de interesante. Aceleasi cu ale stramosilor lor: buze mari fara sa iasa inafara, ochi mari, un pic migdalati si mai apropiati parca decat ai restului lumii. Daca pana azi as fi zis ca Angelina Jolie joaca teatru pr-istic cu adoptiile ei... dupa ce am vazut copiii de aici - o inteleg. E un amestec de suferinta si frumusete la care nu poti ramane insensibil.

Mie Phnom Penh-ul imi prieste de minune. Clima e mai blanda - adie tot timpul o briza placuta, desi aparent e la fel de cald ca la Ho Chi Minh City. Orasul nu e nicidecum un furnicar agitat, dar ca sa ne salvam puterile luam un tuk tuk cu care colindam de la Russian Market in sud (se numeste asa pentru ca intr-o vreme era locul unde erau adunati comerciantii rusi) la Wat Phnom in nord. Ca sa ajungem la Siem Reap luam bilete pentru speedboat. E de 4 ori mai scump decat autocarul, dar e mai spectaculos si ceva mai rapid. Imi platesc pacatele trenurilor. Ca sa evitam preturile mari de pe chei - o portie de mancare e undeva la 4 dolari (aproape am facut soc cand am vazut pentru ca in Vietnam chiar si la restaurant mancai cu 2-3 dolari) - mergem in piata centrala unde ne dam in stamba intr-un mare fel cu creveti de dimensiuni epocale, calamari la gratar si ca de-obicei... orez.

Seara lucrurile raman agitate. Spre deosebire de vietnamezii care merg devreme la culcare pentru ca sa se trezeasca cu noaptea-n cap - adevarul e ca nu am vazut niciodata o natiune care sa munceasca asa mult, cambodgienii par sa fi invatat si de bine si de rau din perioada recenta cand au fost sub controlul Natiunilor Unite. Pe chei lumea canta si danseaza - zici ca se pregatesc cu totii de un talent show cu dans, iar din barurile viu colorate iti zambesc fetele.

Jurnal din sud-estul Asiei (8): Ho Chi Minh City versus Hanoi

2011-12-26T23:13:00.000-08:00

Luni, 19 decembrie 2011, 21:30, Ho Chi Minh City

Diferentele intre nordul si sudul vietnamez sunt majore. Istoric, nordul comunist a castigat lupta cu sudul democrat, dar economic vorbind intregul Vietnam e o struto-camila. Partid unic, afise de propaganda, cenzura, dar economie de piata (pana la un punct), initiativa privata cat cuprinde si goana dupa bani. Chiar si asa nordul e vizibil mai domol si mai putin preocupat de turism, in timp ce la Ho Chi Minh City soferii de tuk tuk te cam alearga pe strada - sa zicem ca e ceva mai multa agresivitate capitalista. In schimb aici, in sud, facebook-ul e banat, ceea ce in nord nu se intampla. Stie el partidul ce stie.

Geografic Hanoiul e cu 1000 de kilometri mai la nord si are pe aproape niste munti asa ca vremea e mai racoroasa si mai umeda. La Ho Chi Minh am luat prima oara caldura adevarata in piept. La jumatatea lui decembrie aici sunt 32 de grade la pranz si, intr-un oras enorm - de vreo 2 ori mai mare decat Hanoi-ul ca populatie, deci de vreo 2 ori mai poluat de scutere - e o caldura uscata care iti taie repede cheful de hoinareala. Asa ca descoperim beneficiile taxiurilor - aer conditionat, viteza buna pe bulevardele mai late ale orasului - si luam la rand templele si pagodele din oras. Desi nu e aceeasi atmosfera placuta din centrul Hanoiului, aici sunt lucruri mai multe si mai interesante de vazut. Mishu pune de un acatist in varianta Ho Chi Minh City: dorinta se noteaza pe o hartie care se prinde de o spirala care arde lent si e agatata de niste sarme in templu.

Culinar vorbind suntem fix in aceleasi retete, doar ca din cauza caldurii stomacul meu, de vreo 48 de ore incoace, nu mai suporta sa vada/sa miroasa/sa simta orice are legatura cu mancarea. Sper sa treaca repede. Pana atunci doar orez fiert si banane.

Jurnal din sud-estul Asiei (7): de ce prefer un tren de 14 ore unui avion de 2

2011-12-21T06:31:00.000-08:00

Joi, 16 decembrie 2011, 14:00, Ho Chi Minh City

Pentru ca, si asta fara sa am o fobie de zbor, o calatorie cu trenul e o experienta mult mai misto. Dar pana la experiente, sa lamurim treaba cu duratele pentru ca o calatorie de 2 ore cu avionul nu dureaza 2 ore. Trebuie sa fi cu 1 ora si jumatate mai devreme la aeroport, daca ai bagaj la cala mai pierzi un sfert de ora la sosire, iar drumul pana la si de la aeroport iti mananca cel putin inca o ora. Nu sunt deci 2, sunt 5. Nu mai zic ca trenul nu te rupe la buzunar (exclud aici caile ferate europene) si nu ucide in chinuri groaznice planeta asa cum o face avionul.

Revenim insa la experienta. Fiecare gara are galagia si culoarea ei, uneori cladirile ce le gazduiesc sunt o experienta arhitecturala in sine. Aeroporturile sunt standardizate, organizate la fel si semnalizate identitic. Calatorii in tren au tot timpul chef de vorba - au de ce: au tot timpul din lume, cei din aeroporturi sunt mereu grabiti sau iritati ca si cum calatoria lor mai scurta e deja prea lunga. In tren oamenii isi ofera unii altora de mancare sau sfaturi de drum. In avion conversatiile sunt la fel de eliptice precum in lifturi.

Din avion vezi plafonul de nori, frumos ce-i drept, dar cam la fel de fiecare data. Din tren poti sa vezi pe fereastra o tara intreaga pe fast forward: care e treaba cu relieful, cu oamenii. Cum sa ratezi invazia de verde si stanci de pe coasta vietnameza? Cum sa nu treci prin toate straturile sociale mergand de la vagonul de soft sleeper la hard sleeper la soft seater si hard seater pentru ca sa incerci vagonul restaurant? Cum sa nu preferi trenul cand afli de la Damien, un australian care calatoreste deja de o luna, cateva trick-uri bune de stiut pentru Cambodgia? Cum sa nu vrei sa te minunezi cand la trezire vezi o tanti facand bicicleta cu un patos care risca sa o transforme intr-un personaj din Kung Fu Hustle? Are 74 de ani, dar nu i-as fi dat in veci o zi peste 60.

Daca textul de mai sus nu v-a convins, puneti-l pe seama mecanismelor mele defensive activate dupa a doua calatorie cu trenul de peste 14 ore traversand Vietnam-ul de la nord la sud. Am ajuns la Ho Chi Minh City sau Saigon.

Jurnal din sud-estul Asiei (6): de ce merita sa mergi la Hoi An

2011-12-20T02:19:00.000-08:00

Marti, 14 decembrie 2011, 22:30, Hoi An

Oraselul asta mic (zis si Faifo pentru navigatorii straini care il foloseau acum niste sute de ani) e cu totul aparte. Dichisit cum n-ai fi crezut ca vei vedea in Vietnam, cu mai multi turisti decat localnici si cu tot felul de chilipiruri. Magazine de toale si incaltaminte care in 24 de ore imita orice numai sa le arati o imagine dintr-un catalog (o australianca venise cu creatiile ei pe hartie ca sa le dea viata aici, din motive de cost evident), cursuri de gatit de la cateva ore la cateva saptamani sau excursii la ruinele unor temple Cham.

La 3 km distanta incepe si o plaja - Cua Dai care se intinde pana spre Danang (ar veni vreo 20 de km), dar noi am prins nori si mare agitata, asa ca mi-am pus pofta in cui facand doar drumul dus-intors cu bicicleta. Da, am mers cu bicicleta prin traficul vietnamez! Ce-i drept pe aici treaba e mult mai linistita decat la Hanoi, dar reguli gen prioritatile raman in continuare abolite.

La My Son (gazdele sunt foarte atente cu pronuntia - e mi san, nu mai san) mergem sa vedem ruinele civilizatiei Cham. Cei care au trecut prin Cambodgia deja, pleaca cu buza umflata. Noi restul, avem parte de un pic de istorie... mai recenta decat as fi crezut. Templele au fost folosite de Viet Cong, iar americanii le-au bombardat. Nu au ramas prea multe lucruri in picioare.

Cursul de gatit de o zi a fost o mica introducere in bucataria vietnameza. Am mers prin piata si am luat cele necesare, apoi pe o insula ca sa vedem cum functioneaza o gospodarie locala, iar apoi am ajuns... sa gatim. Oamenii pe aici nu complica lucrurile aiurea - orezul e baza (inclusiv facut faina), folosesc multe legume si verdeata, au 2-3 sosuri si adauga un pic de carne - pui, porc, vita sau fructe de mare. Am descoperit ca as manca muguri de fasole intr-o veselie, iar la capitolul carne o sa mai taiem din cantitati, chiar se poate cu mult mai putin.

Hoi An-ul atinge insa maximul sau de frumusete seara cand se aprind lampioanele. Magazinele devin atractii foto, iar pe malul apei, la lumina de felinar, mananci un Cau Lao delicios de un dolar jumate. Love Hoi An!

Jurnal din sud-estul Asiei (5): in loc de la revedere, Hanoi

2011-12-18T05:07:00.001-08:00

Luni, 12 decembrie 2011, 17:00, Hanoi

Tocmai am aflat ca trenul de la Hanoi la Danang nu face 14 ore, pentru care eram cat de cat pregatiti, ci 18 ore si jumatate. Adica in loc de o noapte si un pic in tren, o sa facem, cu tot cu masina pe care o aveam in plan de la Danang la Hoi An, aproape 20 de ore pe drum. Se schimba calculele: de mancare, de haine, de entertainment...

Jurnal din sud-estul Asiei (4): Halong Bay

2011-12-17T04:08:00.000-08:00

Luni, 12 decembrie, 13:30, Golful Halong

Patrimoniu UNESCO, aflux baban de turisti. Noroc ca sunt vreo 3000 de insule, suficient spatiu ca sa nu ne calcam pe bataturi. Poate mai putin la Surprising Cave unde ajunge toata lumea. Peisajul e scos dintr-o animatie Pixar, pozele curg de la sine. Programul (am luat un tur cu o nopate pe vas) e gandit sa nu te lase sa respiri: mananca bunatati, mergi la pestera, da-te cu kaiak-ul, sari in apa si fa o baie (e sarata si are vreo 20 de grade), mananca iar, da la peste. Nu ratez nimic si ne imprietenim cu niste irlandezi (cu totul suntem 9 musafiri pe vas). A doua zi ne intoarcem la tarm trecand pe langa doua stanci botezate Fighting Cocks. Am vazut o minune naturala a lumii, acum ne intoarcem la Hanoi.

Jurnal din sud-estul Asiei (3): ce se merita sa faci la Hanoi

2011-12-14T17:24:00.000-08:00

Sambata, 10 decembrie, 22:30, Hanoi

Cu siguranta orasul asta nu e unul turistic. Localnicii nu vorbesc o boaba de engleza, deci e o aventura sa-i intelegi sau sa te faci inteles. De trafic am pomenit deja, iar obiectivele turistice (temple, pagode sau alte atractii) sunt putine si nu-ti raman in cap. Iti ramane insa Cartierul Vechi, un Dragonul Rosu in aer liber, gigantic si viermuitor. Se vinde si se cumpara orice. Se mananca direct in strada. Noaptea, inchid o strada de vreun kilometru si o tin tot intr-o vanzoleala. Smecheria e sa-ti cumperi ceva de baut sau de rontait si sa te asezi intr-un colt. Spectacolul e gratuit.

A doua experienta care merita - cumva opusa vechiului cartier - e sa dai o roata Mausoleului lui Ho Chi Minh (omul e la granita dintre religie si mitologie pentru localnici, ceea ce nu inseamna ca nu au invatat sa-l decline dupa toate regulile marketingului pentru turisti). Zona are strazi incredibil de late, casele cu aspect colonial gazduiesc ambasade ferchezuite, iar mausoleul insusi... ei bine, asta e o cripta gigantica care te lasa rece. Pe nenea Ho nu l-am gasit dísponibil, domnia sa inchide prea devreme pentru gusturile de trezire tarzie ale burgheziei, dar din ce am auzit de la alti turisti arata precum un model de la Madame Tussaud.

Al treilea lucru care merita la Hanoi e teatrul de papusi pe apa. Spectacolul (netradus in vreo limba de circulatie internationala, desi sala e pe trei sferturi plina de turisti) are muzica live peste cele 12 scurte momente de poveste - de la munca in orezarie la dansul dragonului. Un minim de informatie ai in pliantele de la intrare, iar ce se intampla cu papusile e suficient de explicit.

Jurnal din sud-estul Asiei (2): Hanoi - traversatul strazii

2011-12-12T02:45:00.000-08:00

Vineri, 9 decembrie, 21:30, Hanoi

Ghidul LP avea dreptate: aici ca sa traversezi strada ai nevoie de tehnica si curaj chiar si pe trecerea de pietoni. Intr-un zumzet frenetic de scutere, masini si oameni faci primul pas. Stii ca nu se va opri nimeni. Mai faci un pas. Claxoanele curg din toate partile. E bine, inseamna ca te vad. Primele biciclete trec deja prin spatele tau. Nu mai e cale de intors. Inca un pas. Doi posesori de scutere se converseaza in mers intre ei - astia sigur dau peste mine! Inchid ochii. 1,2...3. Deschid ochii, am supravietuit. Inca un pas, am ajuns la jumatate. Moment de respiro. Trece un taximetrist cu claxonul pornit continuu. Ma strecor inaintea unui scuter, inca un pas. Jumatate de pas inapoi - trece un scuter cu 2 vaze gigantice in lateral. Par vechi, par valoroase. Inca doi pasi facuti repede pe un culoar bun. Inca unul si am ajuns pe vizavi. Welcome to Hanoi.

Jurnal din sud-estul Asiei (1): drumul la dus

2011-12-09T19:28:00.000-08:00

Joi, 8 decembrie, 20:20, Moscova

Primul contact cu vietnamezii, jumatate de Airbus A330 e al lor. Mici de statura, bruneti, vorbesc mult si din cauza cuvintelor scurte, ai senzatia ca se cearta. Nu par prieteni cu deodorantul, in schimb au o slabiciune pentru tigarile si alcoolul din duty free. Functioneaza pe baza de indesat - le inghesuie te miri pe unde. Au o scuza: acasa la ei inca mai domneste Partidul Unic si sunt o tara corupta. Nu demult si la noi "ungeai" lucrurile cu un Kent si niste cafea. Ultimul detaliu: se poarta in avion ca in autobuz. S-au asezat pe unde i-a taiat capul, iar acum stewardesele rusoaice (sic!) au venit sa faca ordine.

7 ore de escala si am citit ce&cum despre Hanoi. Partea cea mai complicata va fi cu mancarea. Pho=noodle, ga=pui, bo=vita si tot asa. Buba e ca doar pentru bun=supa ai vreo 23 de combinatii si la fata locului risti sa te trezesti in farfurie cu niste thit cho=caine.

O calatorie hippie

2011-11-28T13:09:00.000-08:00

Pe langa ce o sa vedeti in documentarul 180 degrees South, expeditiile moto ale lui Ewan McGregor (despre care am mai relatat pe aici) sunt o fandoseala cu fite. Un hippiot pasionat de valuri de ocean si varfuri de munte, o combinatie teribila trebuie sa recunoasteti, pleaca din California natala catre Chile, mai specific Patagonia, cu o barca de dimensiuni medii. Alti prieteni de-ai lui, doi la numar, vin si ei pe cai diferite. Pe drum, eroului nostru i se rupe catargul barcii, consuma combustibil ca sa ajunga in Insula Pastelui unde isi repara barca si, dupa vreo 3 luni de pe calendar, dar cine naiba numara zilele cand esti liber ca pasarea cerului, ajunge in Chile. Pana la destinatia propriu-zisa isi continua drumul pe sosele si cand ajunge la cateva sute de metri de varful dorit, isi da seama ca a ajuns prea tarziu. Zapada si gheata s-au topit si ascensiunea sa a devenit un risc extrem. Asa ca coboara. Just smile and wave, cum ar veni.

Coming soon

2011-11-19T04:32:00.000-08:00

4 X Bologna

2011-11-12T00:46:00.000-08:00

Bologna: specialitatile casei

2011-11-04T23:30:00.000-07:00

Bologna e oras universitar de traditie. Deci e plin de studenti si de... bicicletele lor. Daca in mod traditional italianul adora scuterul, o combinatie pe gustul lui, practica si eleganta, la Bologna la putere sunt bicicletele. Ma repet, suntem in miezul miscarii de stanga din peninsula si asta se vede si cand vine vorba de mijloacele de transport.

Culoarea dominanta e caramiziul. Foarte mult din centrul orasului e imbracat in caramida rosie, dar abia din varful Turnului Asinelli - aproape 500 de trepte pe care le transpiri ca sa ajungi 90 de metri deasupra orasului, dovada puterii financiare a unor familii bologneze in Evul Mediu - intelegi adevarata dimensiune a culorii orasului.

Si la urma, dar nu ultima din specialitatile bologneze, isi face aparitia arta culinara. Bologna e locul unde se gasesc multe scoli de gatit si unde ca turist, nu ca profesionist, poti face de la o lectie de o zi cu plimbari prin imprejurimile orasului pana la cursuri de cateva saptamani in care sa afli cum de pastele servite la restaurant (orice restaurant din oras) sunt asa delicioase. Unul dn secrete se vede si in imaginea de mai jos.

Intro la Bologna: arcadele

2011-10-29T11:24:00.000-07:00

Europa in criza? Italia vanata de speculatori? Vremuri apocaliptice? Greu de zis. La Bologna la mijloc de octombrie bate soarele peste ferme cu vita de vie. In piata centrala studentii isi aseaza corturile: vor educatie gratis. Un muzeu gazduieste o arhiva cu ziare de stanga. Inteleg ca suntem in fieful comunistilor italieni. Pensionarii ferchezuiti ies dis-de-dimineata sa-si soarba cafeaua la terasa. Aceeasi grija pentru felul in care arata ca la Roma sau Milano. Si 40 de kilometri de arcade care apara turistul de soare si ploaie. Noi, vechi, circulare, frante, pictate, decazute, peste tot... arcade.

Oameni si pisici la Istanbul

2011-10-23T00:35:00.000-07:00

Sunt doua lucruri care iti sar in ochi la Istanbul cand vine vorba de oameni: sunt foarte multi si sunt foarte tineri. Si cand te gandesti cate milioane mai sunt in vestul Europei... Pe Istiklal seara vezi o mare agitata care se invarte intre cumparaturi, baruri si cinematografe, iar din avion Istanbulul arata pur si simplu nesfarsit. Peste 18 milioane de oameni in zona metropolitana, cat o Romanie, intr-un oras aruncat pe malurile a doua continente.

Singura concurenta pentru oameni sunt pisicile. Sforaie lenese printre covoare, apar pentru cate un rasfat in mijlocul moscheilor si sunt oricand puse sa agate turistul pentru niste mancare. Turcii le respecta, dar se pare ca nu se omoara cu hranitul lor.

Moschei

2011-10-11T13:08:00.001-07:00

Unul din magnetii Istanbulului sunt moscheile care iti apar in fata la fiecare pas. Pentru un european sadea ele sunt precum niste nave extraterestre care au aterizat pe pamant cu ajutorul rachetelor-minarete si care refuza cu indolenta gravitatia terestra printr-un joc perfid al semicupolelor care sprijina cupole care sprijina cupole imense. Dimensiunile enorme combinate cu o lucratura de decoratiuni migaloase te fac sa oftezi prelung si sa nu te opresti din fotografiat. Am mers iarasi la Hagia Sofia, e probabil unul din locurile in care trebuie sa ajungi intr-o viata de om, si pentru prima oara in interiorul celei a lui Suleiman.

Istanbul ferry

2011-10-01T22:09:00.000-07:00

Ce n-am facut in prima vizita la Istanbul, dar am recuperat din plin la a doua, a fost sa ma plimb cu feribotul. Vineri seara, dupa o midie gigant umpluta cu orez, piper si zeama de lamaie (cost: 1 lira turceasca), ne-a agatat un nene in Eminonu cu un tur pe Bosfor. Cum omul avea scoruri sensibil mai mici fata de ce auzisem prin Sultanahmet, ne-am suit la bord si am asteptat vreo jumatate de ora pana sa pornim. Dusul pe langa malul european, pe dedesubtul podului Bogazici, iar la retur pe langa malul asiatic, in total 1 ora si jumatate. Vile luxoase cum vezi in telenovelele de la Kanal D, palatul Dolombache, moschei, the works. Iar la retur podul Galata luminat colorat de restaurantele care vand mult peste.

Sambata dimineata am mers la Karakoy unde ne-am imbarcat pentru niste insule din Marea Marmara (vreo 20km distanta de oras), recunoscute ca loc de promenada si vacanta pentru turisti si localnici deopotriva. Contra unei sume ridicol de mici - 5 lire turcesti sau 2 euro, am ajuns pe Heybeliada. N-am reusit sa ne dam si jos pentru ca feribotul a si plecat mai departe spre Buyukada. Pe unde am luat-o la pas intr-o mare de oameni. Atmosfera de vacanta, restaurante, magazine mici, coronite cu flori, trasuri cu cai si un chelner care a vrut sa ne traga in piept cu vreo 10 lire turcesti.

A doua sosire la Constantinopol

2011-09-27T13:52:00.000-07:00

Dupa excursia americana am ramas fara aparat foto. A luat nisip la bord si a capotat. Nasol. Ocazie buna pentru un mic upgrade. De la 12mp si 12x zoom la 14 cu 14. Am pierdut un night mode, dar am castigat un soi de alb-negru care intareste verdele. Cateva rezultate mai jos. Despre Istanbul, in curand, pe larg.

Furnicar naval in Cornul de Aur.

Moscheea Albastra.

Moscheea Yeni Valide.

Balik pazari - piata de peste.

Neverending s...ummer

2011-09-18T04:47:00.000-07:00

E aproape obscen ce-si permite vara asta: am trecut de jumatatea lui septembrie, iar ea isi face de cap. Inclusiv la Corbu.

Istanbul again

2011-09-16T05:18:00.000-07:00

In curand...

Si nu, nu e facuta de mine fotografia asta, dar da, e spectaculoasa.

Saptamana americana (8) - live text

2011-08-27T04:40:00.000-07:00

Day 8 - Speciala de goodbye

Ultima zi plina la Newburyport. Rent a bike printr-o rezervatie mlastinoasa in care pasarile sunt la putere. A doua baie in Atlantic, parca mai cald decat prima oara (sau doar m-am obisnuit?) si o piscatura a unei muste galbene de la care mi se umfla piciorul. Am mai vazut d-astea. A cup of clam chowder si o portie de steamed clams muiate intr-un sos de unt. 2 scoops gelato – blood orange si pistachio la waffle cone. Late night movie intr-o sala aproape goala, desi e premiera Columbianei. Care vine dupa o jumate de ora de reclame si trailere, dar totusi mai devreme decat acasa cu vreo 2 saptamani. Maine facem bagajele si speram sa zburam inainte sa apara don'soara Irene.

Saptamana americana (7) - live text

2011-08-26T04:48:00.000-07:00

Day 7 - Rainy day in Hampton & Portsmouth

Meteo report

Schema e cam asa: prinzi 2-3 zile calde si frumoase, apoi alte 2 zile treaba se incinge rau si umiditatea creste si ea, iar apoi boom! Ai parte de thunderstorms. In schema asta mai intervine si cate un uragan cu nume de domnisoara. Gen Irinuca, asteptata duminica asta si prin statele din New England.

Hampton Beach

Plaja publica e cat vreo 3 Mamaie la un loc. Public subtire. Apa sub 20 de grade. Pe vizavi magazine kitschy de suveniruri, restaurante cu sea food si un arcade playground. Aici lucrurile merg asa: bagi bani in diverse jocuri, te distrezi si, in functie de cat de bine te descurci, primesti puncte pe care le transformi in premii. Sigur ca nu e nicio afacere sa cheltui 20 de dolari pentru un premiu jucarie pe care l-ai lua cu 10 dolari din alta parte. Dar intre timp tu te-ai si distrat. Si nu pleci acasa cu mana goala. Ceea ce creste sansele de a reveni. Aici e smecheria pe care o aplica cu succes: un client fericit e unul care o sa mai cheltuie la tine in magazin.

North Hampton

aka la bogatani. Proprietati imense cu terenuri babane si vedere la ocean ramase chiar si dupa cadere pietei imobiliare la scoruri cu sase zero-uri. Nu inteleg de ce tipii care cautau cu detectoarele de metal pe plaja publica nu vin si pe aici. Un cercel sau o bratara de la o baba senila cred ca valoreaza cat salariul minim pe un an.

Life is good in Portsmouth

Am aflat povestea din spatele brandului Life is good, pe care l-am remarcat la plaja in Rockport acum cateva zile. American dream impachetat frumos: doi tipi care ani de zile s-au chinuit sa vanda tricouri prin campusuri universitare au dat lovitura cu Jake - o fatza vesela si mesaje simple, optimiste. Acum au un lant de magazine pe coasta de est si vand de la haine pentru copii la accesorii pentru camping. Tricourile au ceva addictive in ele, dar sunt scumpe. Ma multumesc cu niste magneti.

Saptamana americana (6) - live text

2011-08-25T04:41:00.000-07:00

Day 6 Andrenaline Rush. Part Deux

Cetateni, fiti relaxati!

1 new message pe telefonul fix de acasa. Cin' sa fie, cin' sa fie? Este de la primarie. Ne anunta ca in seara asta autoritatile stropesc cu ceva produse intru maltratarea insectelor si ca ar fi de preferat sa dormim cu geamurile inchise. Imaginati-va acelasi sistem acasa? Ar fi... iadul pe pamant! M-ar astepta in fiecare zi cateva mesaje pe care mi-ar fi si frica sa le ascult. Primul ar fi legat de parcarea din spatele blocului unde Electrica se reapuca sa sape groapi, deci ciuciu parcat. Al doilea de la Apanova mi-ar comunica orarul de apa calda al zilei, lipsa intre 8 a.m si 8 p.m. Al treilea de la Oprescu m-ar invita la inaugurarea unui nu-stiu-ce proiect, pe mine alaturi de tot poporul capitalei si judetelor limitrofe. Si la final ar veni si un mesaj de la Administratia Strazilor cum ca se trece la ingroparea cablurilor, actiune ce va dura mai bine de o luna asa ca mai bine imi iau concediu.

Canobie Lake Park

A doua injectie consecutiva de adrenalina vine intr-un parc de distractii din Salem, New Hampshire. Desi e gandit pentru toata familia si are multe ride-uri cumintele, genul caruselului cu lanturi pe care il aveam si noi pe vremea lui Ceasca, se gasesc si cateva rollercoastere de bun simt.

Primul pe care il incerc e vopsit in galben si ii zice Corckscrew dupa elementul principal pe care ti-l ofera - 2 miscari de tirbuson una dupa alta. Nu e rau, dar nu prinde nicaieri cu adevarat viteza de care ai avea nevoie pentru o senzatie tare.

Al doilea e o piesa de muzeu inca in stare de functionare. Ii zice Yankee Cannonball, a fost construit in 1930 si functioneaza din 1936. Evident pe lemn ceea ce face ride-ul de peste 2 minute un pic mai dureros. Dar neasteptat de distractiv fiindca face foarte multe dropuri, mai mici sau mai mari, si prinde la momentul de varf 60 de km la ora. Ok.

Si castigatorul zilei: Untamed. Abia inaugurat in iunie 2011 e atractia parcului pentru cei care vor senzatii tari. Peste 70 de km la ora, 4.5 G-Force si 2 elemente tehnice (Immelmann si Zero-G Roll) care nu se gasesc decat in vreo 20 de rollercoastere din toata lumea. Scurt, dar bun.

Speciala pentru Oancea: Am dat 10 dolari pentru un 3-point shooting competition. 12 mingi, cate 4 in fiecare colt si in centru, 40 de secunde. Ultima minge din fiecare serie de 4 se numeste moneyball si valoreaza 2 puncte. Restul mingilor valoreaza 1 punct. Poti sa strangi maxim 15 puncte, moment la care castigi un ipad. Intre 12 si 15 puncte un tricou din NBA la alegere... si tot asa. Ghici cate puncte am strans si ce am castigat? Iti mai dau 3 informatii: era intuneric, mergea nocturna, drept practice nu primeai decat o singura aruncare si mingile nu erau nici macar aceeasi marca.

Saptamana americana (5) - live text

2011-08-24T05:36:00.000-07:00

Day 5: Adrenaline Rush

Who's a Chiken? Who's a Monkey?

Mergem la Gunstock Mountain Resort in Gliford, New Hampshire, la vreo 100 de mile de casa. Telescaun, partii de schi, bike trails, segway, picnic, camping, kaiak, tiroliana si...

... Aerial Treetop Adventure. Cica al treilea circuit din State ca lungime - 91 de copaci pe care ar trebui sa-i parcurgi rugandu-te la Doamne-Doamne sa ne fi tras totusi din maimute.

Sa-i parcurgi = sa te sui pe scara si apoi sa ajungi dintr-unul in altul folosind barne, sfori, plase, scripeti si tiroliana. Uneori treaba e cat de cat fixa, alteori al naibii de mobila.

Totul se intampla in 5 serii (de la green la red) de dificultate crescanda, iar de partea de siguranta te ocupi singurel - trebuie in permanenta sa te asiguri ca esti cablat astfel incat sa nu te stranga pe faras de pe jos.

Ce-ti da curaj: alti oameni care fac traseul. Deci se poate! Ce te sperie: tot restul. Mai ales cand ai rau de inaltime. Una e sa sari cu parapanta cu un nene care face asta de ani de zile, alta e sa depinzi de propriile-ti membre ca sa... fie bine, sa nu fie rau.

Si iata-ma! La inceput nu e deloc fun, tremur din fiecare muschiulet, dar de la copac la copac treaba devine din ce in ce mai usoara... pana cand dau de o sfoara verticala. Atat? Unde e restul? Cica sa ma prind de ea cu bratele si ma arunc. Jos e hau. Ha-ha-ha (asta nu e rasul meu). Asta contrazice grav instinctul meu de supravietuire. Din spate se apropie un alt grup. It's now or never, long live Elvis!

Si merg mai departe pana la finalul nivelului 3. 2 ore de stat prin copaci. A trecut frica, s-a descarcat toata adrenalina, simt cum se apropie febra musculara. Deasupra mea pustani de 10 ani isi fac de cap precum Tarzan. Ma duc sa o ard zen cu un kaiak.

Saptamana americana (4) - live text

2011-08-23T04:07:00.000-07:00

Day 4: Sorry, we're busy... shopping

Da' galonu', cat e galonu'?

Dupa trei zile de plimbat in susul si josul statului Massachusetts trebuie sa hranim cele 4 roti. 3 dolari si 46 de centi un galon de benzina. Adica 3 dolari si 47 de centi pentru 3,78 litri de petrol rafinat. Adica sub un dolar litrul de benzina. La jumatate fata de Europa. Uite de ce e bine sa te razboiesti pe ici colo prin lume.

Sales, coupons and special offers

Mall aglomerat pentru o luni dupa-amiaza. Lumea aici nu vaneaza reducerile. Reduceri apar tot timpul, e usual bait. Lumea vaneaza reducerile la reduceri, combina niscaiva cupoane peste reduceri si-si freaca mainile la lichidari de magazine. Scopul final pare sa fie acela de a cumpara un item la 30% din valoarea sa initiala. E fix ca-n Maroc, doar ca in loc sa negociezi direct, astepti si-ti pregatesti munitia. N-am timp de asteptat asa ca dau iama la prietenii de la Abercrombie despre care aud ca platesc naspa, au un dress code ucigator (parul angajatelor trebuie sa fie drept prin regulament) si fac discriminari la angajare. Mda, dar au haine misto.

Last stop: Borders

Magazinul sta sa traga oblonul definitiv. Kindle-ul i-a venit de hac. Everything must go si totul redus intre 40 si 60%. Dupa asta o sa urmeze cica si o perioada cu 80% off. Vand tot, inclusiv scaunele si mesele birourilor angajatilor. Sparg banii pe dvd-uri cu documentare, marfa rara, si niste carti. Ironia sortii: husele pentru Kindle sunt 40% off. Eu le-as fi dat foc in spate intr-un ritual pagan, mama lor!

Saptamana americana (3) - live text

2011-08-22T03:52:00.000-07:00

Day 3 - Ocean Trip

Market Basket

Pentru paine, fructe si ceva mezel facem 5km dus si 5 intors. E ca si cum locuiesc in Tineretului si ma duc undeva intre Romana si Victoriei dupa paine. America e tara distantelor mari. Bagam trei sticle de plastic intr-un aparat de reciclat si ne scuipa un cupon de 15 centi pe care putem sa-l folosim. Every penny counts. La mezel luam un bon si asteptam, e aglomeratia de Sunday morning. La paine stau modest. Nu-ti curg balele dupa nimic, dar recupereaza la fructe. Naiba stie ce gust au, dar tare ma inspira perele asiatice sau merele aduse din Noua Zeelanda.

Halibut Point & Rockport

La Halibut Point - State Park ne invartim deasupra oceanului, pe niste stanci. Oamenii sunt foarte simpatici. Se uita la tine si daca le zambesti, iti zambesc inapoi. Ba chiar te si saluta. In Rockport mergem mai intai la plaja. Mica rau - 200 de metri lungime si poate 30 latime. Lume pe chill. Apa sub 20 de grade, fac o baie de jumatate de ora, Iasmina vrea sa ma scufunde si capat porecla de chicken. In timp ce ma usuc, studiez cat de liber se exprima copiii la ei. Cred ca am gasit sursa relaxarii de la varsta adulta.

O luam la pas catre centru. Case dichisite, oameni relaxati, in vacanta. Lumina perfecta de poze, click, click. Galeriile de arta sunt insirate una dupa alta, numai bine ce mi s-a facut foame si sunt intr-un loc care promite... sea fooooood! Ce urmeaza este un festin culinar nesimtit: hot clam chowder - o supa fierbinte cu lapte si/sau smantana, carne de scoici proaspete si ceva legume. Rivala chuppei de camarones servita pe terasa de la langa Catedrala din Arequipa a sosit! Se numeste New England hot clam chowder! Runda doi: stuffed clams, picante, dar delicioase, si niste shrimpi cu sos.

Auction Hunters

Pe seara ne uitam la Spike unde un gras cu muschi si un skinny geek fac echipa licitand pentru storage rooms (abandonate de proprietari) in cautarea unor obiecte de pe urma carora sa scoata un profit inzecit. Make lots of money, baby.

Saptamana americana (2) - live text

2011-08-21T05:29:00.000-07:00

Day 2 - Downtown Boston

Skyline si USS Constitution

Tur de oras cu vaporul, click skyline, continuat cu troley-ul. Fata de alte locuri din America, Boston-ul are istorie. De la Boston Tea Party la Celtics si Bruins gazduiti la TD Garden. Insa orasul vine mereu pe locul 2 in cartea recordurilor dupa New York. Ghidul ambaleaza totul in glumite si istorii intepatoare. Marketingul s-a nascut in America.

Punem piciorul pe 2 vase: USS Constitution care s-a luptat pentru independenta (fiind landmark, evident ca trecem printr-o scanare mica) si USS Cassin Young cu care si-au facut treaba in WW2 si despre care se lauda ca n-a fost calcat de vreo molecula de inamic. Mitul superioritatii e hranit continuu.

G T L

Pe uscat dam o tura printr-un targ stradal cu iz italienesc. Mancam ceva si ne punem la curent cu Jersey Shore, un serial care sparge audientele pe MTV. E plin de postere cu cei 8 cocalari/cocalarese care traiesc sub motto-ul G T L - Gym, Tan, Laundry si care in sezonul 4 vor merge la origini. Adica in Italia, desigur.

Inapoi la parking lot. 34 de dolari pentru o stationare mai lunga de 2 ore. Auch! Ca sa-ti lasi masina in buricul lui Long Wharf costa.

@Capone's

Pe seara mergem in Peabody la masa si live music cu niste absolventi de MBA. Band-ul porneste la 21 fix si dupa 2 melodii ringul de dans e plin. Un nene se tine de sold sa nu-i fuga. Stie el ce stie. Altul si-a infipt picioarele in pamant, nu le mai misca de acolo, dar da din fund cat poate de tare. Altul repeta la infinit o miscare ce-mi aduce aminte de leganatul unui aurolac de la noi. Un cuplu fitos faci pasi de salsa desi se canta rock'n'roll. O doamna cu bandana pe frunte se intoarce brusc si arunca niste priviri scoase din Pulp Fiction celor din jur. Se misca pe tocuri de 14. Am nimerit intr-o seara cu o petrecere pentru septuagenari. Iar americanilor le-a fost extirpat demult simtul ridicolului. Vor doar sa se simta bine.

Saptamana americana - live text

2011-08-20T05:16:00.000-07:00

Day 1, The Arrival

Comitetul de primire

2 formulare de completat in avion. Un domn de la controlul pasaportului ma directioneaza: dreapta 4 degete, dreapta degetul mare, stanga 4 degete, stanga degetul mare. Amprentare over. Jos ochelarii, uite-te in camera, nu zambi, click! Buun, m-a si pozat. Imi capseaza un formular pe care mi l-a stampilat de pasaport si ma trimite mai departe. Un beagle snifaie de zor bagajele in cautare de produse interzise. Gaseste o portocala! Da, e interzisa. Mai departe vine controlul bagajului. Avem genti mari, step over there, please. Ma gandesc la ce zicea Spike Lee in Inside Man: random selection my ass! Scanare completa. Ne deschide bagajul cu Eugenii. Le studiaza. Le pune la loc. Welcome to America (finally).

Prima impresie

In parcare masini mari, foarte mari si foarte foarte mari. Gusturile se schimba greu. Numar cate un steag national la fiecare kilometru. Patriotismul e la locul lui. Trafic aglomerat, 3 dolari jumate taxa pentru un pod. In cateva mile, dreapta spre North Andover. Casute (genul pe care mi se pare ca le-ar putea sufla vantul) cu veranda, backyard generos si gazon tuns scurt. Visul american se conserva. Pe credit si cu multe lichidari.

Desi am zburat 11 ore cu o escala de 5 pe Fiumicino, daca adaug orele de pana la Otopeni si pe cele pana in North Andover ies fix 24 de ore din care am dormit cel mult 3, tot ce vreau e sa mergem la sports. La 5 minute de mers pe jos ne asteapta porti de fotbal si terenuri de tenis. Moca. Alerg pana se intuneca si nu mai vad mingea. Nu stiu cum, dar America are un efect extrem de energetic asupra mea.

PS. De cele mai multe ori scriu pe blog dupa ce revin acasa. Acum, fiind mereu campati in acelasi loc dotat cu net si avand timp, o sa postez zi de zi cateva impresii. Sper ca si fotografii.

Transalpina & Transfagarasan: un pic de verde si un pic de albastru

2011-08-15T08:07:00.000-07:00

Cateva concluzii dupa excursia de 3 zile care a insemnat opriri la Horezu, Ranca, Cisnadioara, Porumbacu de Jos si Balea Cascada.

Nu va bazati pe rezervari telefonice. Prima facuta - cea de la Ranca - la care de fapt am si ajuns dupa un mic scandal telefonic - s-a clatinat strasnic. Cica venisera niste domni si erau foarte presanti in solicitarea unei camere. Iar noi nu ajungeam decat dupa ora 17... Nu ma intrebati de ce gazda nu a solicitat avans. Ar fi rezolvat toate problemele. Cica multi turisti dau genul asta de teapa: zic ca vin si nu vin. Eu nu sunt multi turisti! A doua rezervare a picat hazliu - mi-au venit niste neamuri si n-am cum sa va mai tin, dar am vorbit la Bradul Inalt si va primesc ei. Nu stiu ce afacere avea tanti, dar culmea e ca la Bradul Inalt am gasit internet wireless, porti de fotbal si un mic dejun regal. Multumim!

Romanii iubesc berea si gratarul. Nu-mi e foarte clara ordinea. Cert e ca nu am vazut pic de criza pe unde am trecut. Lumea petrecea si se veselea. La Horezu treaba aluneca spre kitsch. Sunt inca niste locuri traditionale, dar s-a umplut de bate de baseball si capatani de Dracula. La Ranca am prins o ploaie onesta care i-a fugarit pe turisti. Bucurie mare! Altfel ar fi fost o parada stradala in toata regula. A ramas insa dezamagirea constructiilor. La Ranca se construieste atat de aiurea incat un arhitect ar trai probabil stari de rau fizic. La Balea Cascada telecabina costa 20 ron dus si 20 intors si chiar daca vrei sa dai banii, trebuie sa se stranga minim 10 bucati de turisti ca sa se miste treaba.

Transalpina e asfaltata brici, in zilele libere devine un melc lung de masini colorate divers care urca si coboara nesfarsit. Peisajul merita tot efortul. Transfagarasanul: la fel de aratos si la fel de populat. Tot ce va trebuie e o zi senina ca sa va puteti bucura de amandoua in 24 de ore.

Vand kilometri - cartea unei calatorii

2011-08-06T07:20:00.000-07:00

Am citit & scris despre Prin praf si vise. A venit acum randul lui Vand kilometri a lui Mihai Barbu. Aventura lui pe 2 roti pana-n Mongolia si retur, scrisa aproape in priza directa de constiinta - lucru cu care te obisnuiesti in primele cateva pagini - are pentru mine un aer de deja vu/conu nostalgic si amuzant. Partea mongola a experientei sale e atat de asemanatoare, as zice chiar similara cu ce am trait pe propria piele acolo, incat citesc frazele de cate doua-trei ori ca sa-mi retraiesc propriile amintiri: cerul instelat sub care am dormit, copiii calare in cursa pe langa masina noastra, pustiul aproape infinit. Partea rusa a calatoriei sale e mai degraba inspaimantatoare din cauza cantitatilor industriale de alcool carora a trebuit sa le faca fata si a politistilor spagari. Eu visez la transsiberian, dar nu duc 2 votci legate si vorbesc ioc ruseste. Fata de Roxana Valea, omul a facut multe poze faine, iar conditiile in care a fost scoasa cartea sunt si ele de laudat. Un singur lucru n-am prea inteles: de ce autorul a refuzat de fiecare data combinatiile cu rusoaicele - fete deloc de lepadat ca aspect fizic.

Gura Diham - Poiana Izvoarelor

2011-07-31T12:51:00.000-07:00

Duminica, 31 iulie 2011

Trezit, facut bagaj, bucuros ca n-am vandut bocancii.
Accelerat pana la Busteni, 10:50-13.10, trenul stimuleaza scrisul.
Minicar pana la Cabana Gura Diham 13:15-13:30, Valea Cerbului plina de rulote.
Pranz cu multe feluri de carne.
Traseu: Gura Diham - Poiana Izvoarelor - 1h-1h 30 min. (oficial), destept ca am luat bocancii.
Stat la soare, moca.
Inapoi pe acelasi drum - 45min. (la fel de oficial). Nici urma de vreun strop de ploaie.
Cateva magazine pline de kitsch-uri.
Minicar retur. 18:00-18:15.
Accelerat pana in Bucuresti 18:50-21:30, jucat un joc pe telefon in care fotografiez pesti.

Larnaca, de rau: transportul public

2011-07-23T04:51:00.000-07:00

La sosirea pe aeroport am avut noroc: am nimerit repede in fata unui microbuz parcat la umbra si o bulgaroaica ne-a asigurat ca la un moment dat vom pleca cu totii spre Larnaca. Nu am vazut nici un semn, nici un orar, microbuzul n-avea vreun numar sau altceva...

A doua zi pe dupa-amiaza am vrut sa iesim din rutina de plaja si am zis sa dam o fuga intr-un sat din apropiere, la Oroklini. De la receptie o englezoaica de treaba ne-a printat un orar si ne-a indrumat sa mergem vreo 10 minute pe jos ca sa luam microbuzul cu pricina fix din depou. Nu putem sa-l luam din alta parte, am intrebat. Mai bine asa, soferii opresc cam haotic. Era primul semn rau.

Mergem in depou, ne asezam la umbra cu un sofer batran. Ii spunem incotro vrem sa mergem. Da din cap linistitor. Trec 5, 10, 15 minute. Vin si pleaca cateva microbuze. Incerc sa-l intreb de ce nu apare si microbuzul nostru. Mosul pune cateva intrebari altor soferi si ne face semn sa ne imbarcam intr-un microbuz. Soferul ne zice ca ne lasa el unde trebuie ca sa luam microbuzul de Oroklini. Pai parca asta era locul sigur?

Ne lasa in locul cu pricina. Suntem la 10 minute de plaja, pe un bulevard principal. Stam. Mai stau si altii. Trec 5, 10, 15 minute. Ora de pe orarul printat s-a dus demult. Unii norocosi se suie in cate un microbuz. Al nostru, nici urma. Nu mai rezist si cedez, hai la plaja. Macar sa dormitez sub o umbrela in briza marii.

A doua zi, la plecare, mergem pe Phinikoudes sa luam ceva spre aeroport. No luck! Stam in soare vreo ora. Cica la ei microbuzul de aeroport vine la 12:30, iar apoi abia pe la 14:00. Timp in care pe cer vezi vreo 6 avioane ce isi pregatesc aterizarea. Banuiesc ca trebuie sa traiasca si taximetristii din ceva.

Larnaca, de bine: english breakfast

2011-07-16T21:22:00.000-07:00

Una din cele mai bune "ramasite" englezesti in Larnaca e micul dejun. Toate terasele ofera intre 8 dimineata si 11 spre pranz o tona de mancare incepand cu 4 euro. Pachetul standard contine 2 ochiuri, niste bacon prajit, o rosie, o ciuperca grasana, 2 linguri de fasole cu sos, 2 felii de paine cu unt si marmelada plus ceai sau suc. Si cum plaja devine insuportabil de fierbinte dupa ora 10, combinatia ideala e sa mergi la micul dejun dupa cateva ore de inot care ti-au starnit si apetitul, iar apoi sa o lalai cat mai mult in racoarea unei instalatii de aer conditionat.

Larnaca, primele senzatii

2011-07-02T21:57:00.000-07:00

Prin hubloul avionului care zboara paralel cu Phinikoudes-ul (plaja strajuita de bulevardul cu palmieri) zaresti o mare turcoaz. Deci pozele nu sunt photoshopate. In schimb la gust, se stie bine, Mediterana e sarata rau. Partea buna e ca la 24 de grade nu se umple de alge...

Te dai jos din avion si ti se usuca instant gatul. Aerul e fierbinte si uscat. Probabil ca in august treaba devine insuportabila. Leandrii insa cresc in voie. Marcajele pentru autobuzul care sa te duca in oras lipsesc. Ironia face ca sa nimeresti totusi la fix, iar pentru cei 7km pana in oras dai 1 euro. O apa la jumate luata de pe plaja e 0.5 euro... Larnaca nu e scumpa.

Pe drum vezi o moschee langa lacurile sarate, urme ale crizei financiare sub forma de proprietati semiabandonate, stradute intotocheate cu sens unic. Toata lumea conduce pe dos, pe partea stanga. La giratorii si intersectii ti se strange inima, dar de fapt scapi cu viata.

E plin de romani. E plin de muncitori romani - electricieni, constructori, cameriste, chelnerite. Plus de turisti romani. La plaja auzi mai des limba ta decat orice altceva. Inteleg ca Larnaca a decazut oarecum si ca lumea buna merge acum la Agia Napa.

Cel mai placut moment e seara. Intr-un fel pe racoare, sunt doar vreo 24 de grade, localnicii isi scot din casa scaune si canapele si stau la o bautura rece cu ochii in mare. Isi lasa usa larg deschisa incat poti sa le vezi livingurile pline de fotografii pe pereti. Sunt acolo parintii, buncii si strabunicii lor.

Ce are Clujul si n-are Bucurestiul?

2011-06-08T12:13:00.000-07:00

a. dealuri

b. cofetarii

c. taxiuri la 1,79 ron/km

d. cel mai tare festival de film

e. toate raspunsurile de mai sus

Pause

2011-05-29T03:57:00.000-07:00

Corbu, la locul lui. Vantul, la locul lui. Macii, la locul lor. Marea, la locul ei.

Luisenpark

2011-05-21T05:18:00.000-07:00

Socul cultural german (varianta Stuttgart)

2011-05-15T10:50:00.000-07:00

Acum niste saptamani eram intr-o vineri la Atena, in trenul care leaga aeroportul de centrul orasului. Nici multa, nici putina lume, dar galagioasa. Vorbareata, cu volum ridicat indiferent ca era vorba de conversatii tete a tete sau de mobile lipite de ureche. Agitatie. Se suie 2 cersetori, copii, cu un acordeon. Din stanga si din dreapta incepe sa sara maruntisul. Un tip care vorbeste la mobil le face semn baietilor sa astepte, se cauta de bani si le ofera si el ceva. Pana la capatul vagonului se strang cativa euro.

Schimbam orasul si tara, dar pastram aceleasi conditii. E tot vineri dupa-amiaza, in S-Bahn-ul care leaga aeroportul din Stuttgart de centrul orasului. La fel - ceva lume, nici aglomerat, nici pustiu. Insa o liniste totala. Nimeni nu vorbeste cu nimeni. Oamenii nici macar nu se uita unii la altii. Toti sunt la granita dintre seriozitate si depresie. Unul singur citeste un ziar, un altul are casti pe urechi. Evident nu auzi nicio conversatie la mobil. Se suie o doamna (as zice ca din India) care cerseste alaturi de fiica ei. La sfarsitul vagonului a strans 0 euro, 0 eurocenti si a primit cateva priviri de dispret si expresii de lehamite.

Asta e socul cultural german. Tara unde se munceste, se munceste si se odihneste. Se vorbeste mai putin, se petrece si mai putin si niciodata nu se arunca bani.

P.S Stuttgart-ul e la locul lui, cu cladirile istorice si wurstii sai.

Verdele bate griul

2011-05-06T22:15:00.000-07:00

Iasiul in imagini

2011-04-30T22:11:00.000-07:00

Mitropolia in asfintit.

Singura bucatica de Trei Ierarhi vizibila. Restul bisericii e acoperit de schele.

Statuia lui Vasile Alecsandri din fata Teatrului National. Si el invelit pentru renovare.

Esplanada Belvedere/Rapa Galbena.

Primaria orasului arata proaspat renconditionata.

Bojdeuca lui Creanga e la locul ei.

Iasi: primele impresii

2011-04-24T09:52:00.000-07:00

Iasi-ul in preajma Pastelui arata ca un oras mare, adica semi-pustiu. Luat la pas prin centru se prezinta binisor. Majoritatea obiectivelor turistice sunt ascunse de ochiul si aparatul foto al curiosului. Imbracate in schele si invelite in mashuri gigantice, aproape toate constructiile importante (Palatul Culturii, Biserica Trei Ierarhi, Teatrul Vasile Alecsandri etc) sunt in plina manevra de reconditionare. Nu ma plang, n-am de ce, e soare si liniste. Cand si cand un betiv se impleticeste in drum sau un caine fara stapan isi drege vocea. Lumina e buna de poze. Drumurile sunt proaste, orasul e pe dealuri. Peste tot sunt spitale, biserici, facultati si flori.

Adapostul de la Glina

2011-04-20T23:37:00.000-07:00

Bufa, prima din imaginile de mai jos, e cainele pe care l-am adoptat la distanta acum un an impreuna cu Mishu. Am mers sa o vedem in weekend. E bine, sanatoasa, nu prea galagioasa, dar cam agitata. E foarte prietenoasa si are un par sarmos care ii da un aer intelept. Sta mai mult pe casuta ei ca sa supravegheze intreg adapostul de la Glina unde sunt gazduiti vreo 200 de caini. Conditiile nu sunt grozave, dar fata de alternativa strazii sau a eutanasiei e bine. Daca vreti sa mergeti, pregatiti-va pentru o experienta oarecum brutala. Cand ajungi cu masina e usor intimidant sa auzi 200 de caini latrandu-te. La fel de surprinzator e sa-i vezi cum dau din coada, avizi dupa o atingere. Iar apoi pur si simplu intri in joc si ii iei la mangaiat unul cate unul... Daca nu va incumetati la o astfel de experienta, stati cu ochii pe colectele de mancare ale celor de la A Doua Sansa si faceti donatii.

Milano: piata de duminica in imagini

2011-04-09T06:12:00.000-07:00

Excursia de o zi: de la Milano la Verona

2011-04-02T05:58:00.000-07:00

Cine a auzit sa pleci in weekend la Milano, dar sa fugi o zi intreaga la Verona? Ei bine, asa am facut! Milano e pur si simplu prea aglomerat, prea industrial si prea fashionist. O alta varianta ar fi fost sa dam o fuga pe lacul Como. Pana la urma am ales Verona. Drumul cu trenul e un pic cam lung - ajungi sa pierzi aproape 4 ore, dar orasul compenseaza cu un aer linistit, un centru plin de caramida rosie, o piata centrala faina si cateva atractii: un forum roman foarte bine conservat, o catedrala cu turn in care poti sa urci (atentie ca la ore fixe clopotele n-au mila cu urechile vizitatorilor) si celebrele case ale lui Romeo si Julieta - cea din urma cu balcon vizitabil. Daca nu vi se apleaca prea repede de fiorul amoros, puteti sa cititi miile de declaratii de pe pereti. Lucrul asta depinde si de cate limbi straine stiti.

Milano: Domul

2011-03-26T22:02:00.000-07:00

Catedrala gotica din buricul capitalei Lombardiei a avut nevoie de 5 secole pentru a ajunge la forma sa finala. Iar apoi parerile au fost impartite: de la apreciere sublima pana la dezgust total. I s-au reprosat lipsa de orginalitate, amestecul nepotrivit de elemente arhitecturale si grandoarea. E drept ca e cel mai impopotonat gotic pe care l-am vazut vreodata, dar tocmai prin dimensiunile imense pe care le detine, domul nu se sufoca sub ploaia de statui si sculpturi si modele. Pe dinauntru vitraliile gigantice filtreaza lumina si aseaza culori de curcubeu peste coloanele de sustinere. Merita urcat (cu liftul sau pe scari) si pe acoperisul catedralei. Esti la o aruncatura de bat de contraforturi, vezi agitatia pietei de sus si, cu putin noroc, poti face o scurta sedinta de plaja printre turistii care-si agita aparatele foto.

Milano: primele impresii

2011-03-20T23:36:00.000-07:00

150 de ani de la fondarea Republicii. Desi niste nordici se agita intru separare, e plin de steaguri tricolore, de simboluri nationale, iar dupa resturile de confetti - petrecerea trebuie sa fi fost pe cinste.

Il Calcio. La radio lumea asculta etapa, la tv o discuta. Suntem in orasul in care cele 2 surori vitrege - Inter si AC - au adunat 35 de titluri. Iar in piata Domului steagurile, tricourile si fularele stau cuminti unele langa altele asteptand clientela.

Orasul modei se vede in grija pentru cum arata a milanezilor. Si ei si ele se imbraca foarte bine, un pic scump si cu mult gust.

La concurenta cu afisele omniprezente cu Megan Fox pentru Armani, gasesc pe via Dante (ticsita cu magazine) un poster cu Sofia Loren. Feminitate pura, alb negru autentic.

Tramvaie old school, puzderie de afise electorale, vitrine sic, manifestatii politice, gloata turistica in centru, frutti di mare, copaci infloriti, gelato di mango.

Mikrolimano

2011-03-12T21:32:00.000-08:00

Un inotator solitar, un pantof cu toc abandonat si cateva masini in care cupluri de greci pareau ca se relaxeaza privind marea - cam asta am surprins intr-o dimineata racoroasa in excursia in golful sic Mikrolimano. E unul din bonusurile Atenei: sa ajungi sa vezi marea in jumatate de ora, doar suindu-te intr-un tramvai pe care il iei din buricul orasului. Mergand multa vreme paralel cu plaja, calatoria cu tramvaiul e o placere in sine, iar la asta se adauga yachturile ancorate in port, restaurantele cu mult peste si lectiile luate de copii pe ambarcatiuni cu vele.

Atena: lectia de istorie

2011-03-05T00:22:00.000-08:00

Pe Acropole, la 150 de metri deasupra orasului, esti cu un ochi pe inghesuiala cartierelor scurgandu-se pana-n mare, iar cu celalalt spre ramasitele unor temple ce dateaza de pe vremea lui Pericle. In ciuda operatiunilor de salvare a sitului declarat monument universal, locul e doar o umbra palida (dimensiunile impresioneaza si acum) a ce a fost odata. Au trecut peste el incendii, invazii, razboaie, a fost transformat in loc de rugaciune crestin si musulman, garnizoana si palat. E o lectie de istorie in miniatura pentru tot ce-a fost existenta umana.

Bonus: Muzeul nou de la poalele dealului arata ubercool. Spatiile largi, expunerea inteligenta, transparenta, lumina - totul functioneaza in favoarea unei experiente deosebite.

Atena: primele impresii

2011-02-28T22:17:00.000-08:00

In 2 ore de la -5 la +8 grade Celsius. De la zapada la verdeata.

Troller ineficient: oras pe dealuri, inghesuiala mare, pavaj in paispe feluri.
Kiss FM e Europa FM. In 30 de minute auzi Roxette, U2 si ceva optzecist.

Caini vagabonzi. Putini, grasi (deci foarte bine hraniti) si supercuminti.

Metrou nou-nout (facut cu ocazia Olimpiadei 2004).

Cersetorie: acordeonisti, femei in varsta in fata bisericilor, copilasi.

Limba faina. Gesturi largi. Obsesie pentru telefonul mobil.

La fiecare colt de strada cel putin o masuta la care poti sta la o cafea.

Atitudine relaxata: greva e de la 11 la 16, nu afecteaza metroul.

Porumbeii mananca masline direct din copac, pisicile portocale.

Mult albastru, nationalism la el acasa. Femei... nu tocmai frumoase.

Preview: Atena

2011-02-20T09:57:00.000-08:00

Leaganul civilizatiei? Ulei de masline, branza feta? O lectie de lene existentiala? Locul unde criza a lovit mai intai in Europa? Ouzo? Dealuri si plaje? Plaka, Monastiraki? Arhitectura si muzee? Greve, taximetristi tepari? Vom vedea. Urmeaza primul pas pe pamant grecesc.

Dor de duca

2011-02-12T23:29:00.000-08:00

Cam pe cand da ghiocelul si incep amorezii sezonieri sa celebreze zilele iubirii importate sau nu, in mine creste pana la cote alarmante un dor de duca turbat. Asa cum tanjeste ursul trezit din hibernare dupa un peste proaspat dintr-un rau cristalin si microbistul dupa un meci trait pe viu pe stadion, asa simte si sufletul meu ca e momentul sa porneasca la drum.

Muzeul Satului: varianta alb-negru

2011-02-06T07:12:00.000-08:00

Ireal de tihnit si civilizat. Ideal pentru cateva ore de plimbare in soare.

Beculete colorate

2011-01-28T23:20:00.000-08:00

Iarna asta m-am revazut cu un amic din facultate care traieste de cativa ani la Paris. A fost o mica revelatie pentru mine sa-l vad incantat de beculetele colorate din centrul Bucurestiului. Cica Micul Paris bate originalul, fiindca la ei beculetele sunt aceleasi de cativa ani si nu sunt colorate. As fi vrut sa zic ca sunt bani aruncati pe fereastra in vremuri de criza, dar bucuria lui pur si simplu m-a facut sa-mi inghit cuvintele. Uneori uitam sa deschidem ochii cand suntem acasa.

Budapesta: Zoo

2011-01-15T05:25:00.000-08:00

Pentru ca a fost inaugurata tocmai la 1866, Gradina Zoologica din Budapesta e greu de digerat ca vizitator astazi. Iti cam vine sa deschizi toate custile si usile si sa eliberezi toate animalele. Nu stiu cum e vara cand animalele sunt lasate si in aer liber si capata mai mult spatiu, dar iarna, cand sunt inchise in niste suprafete meschine, maimutele se plictisesc groaznic, iar elefantii fac 13-14 la propriu. Singurele care nu se streseaza sunt reptilele si pestii - iguanele chiar pozeaza incantate. Avantajul intr-o vizita iarna e ca sunt putini musafiri, asa ca ai timp sa vorbesti cu cate o gorila sau foca.

Un colt de Budapesta

2011-01-08T10:18:00.001-08:00

Traversand cel mai vehi, fain si bine luminat pod ce leaga Pesta de Buda - Podul cu lanturi - nimeresti intr-o intersectie aglomerata denumita pompos Piata Clark Adam. E kilometrul 0 al orasului, iar numele i se trage de la inginerul scotian care a supervizat construirea podului si a tunelului invecinat.

Fix din intersectie un funicular cochet te ridica direct in zona castelului, la o aruncatura de bat de Bastionul Pescarilor si de Biserica Matyas. Daca bastionul vi se pare cam nou e din cauza ca... a fost construit abia la 1905. Biserica pe de alta parte, desi pare la fel de noua, are de fapt o istorie indelungata, doar ca ungurii au bagat 20 de milioane de dolari sa o renoveze.

Piata de Craciun din Vorosmarty

2011-01-01T08:21:00.000-08:00

Chiar daca nu sunt la fel de cunoscute ca surorile lor vieneze sau la fel de zgomotoase ca cele nemtesti, pietele de Craciun din Budapesta au farmecul lor. Cea mai mare - undeva la 100 de casute din lemn - si cea mai vizitata - peste 600.000 de vizitatori pe sezon - se desfasoara in buricul orasului, in Vorosmarty Ter. Pe masura ce se apropie Craciunul in piata sunt dezvelite imaginile unui calendar de advent, motiv pentru care copiii se aduna in masa la ore dinaninte anuntate. Turistii misuna dupa obiecte hand made de la jucarii la bijuterii din sticla, piele sau lemn... si isi potolesc poftele cu vin fiert, afumaturi, sarmale, langosi (arata ca pizza, n-am gustat ca era plina de ceapa!) si kurtos kalacs. Bine de stiut: piata se inchide pe 24 dupa-amiaza si se redeschide pe 26 decembrie.

Intro la Budapesta sau 2 motive sa iubesti Ungaria

2010-12-28T12:00:00.000-08:00

Relatiile romano-maghiare se pot relaxa. La propriu.

Mai intai la bai deoarece capitala ungara e o statiune in toata regula, cu izvoare termale care explodeaza in decorul bailor turcesti, hotelurilor art nouveau sau parcurilor acvatice. Bazine fierbinti, terapii, masaje, piscine... Cum sa nu iubesti un oras care face din inot arta? Intre fitele de la Gellert si popularele bai Szechenyi, am ales a doua varianta. Afara sunt cateva grade sub 0, dar o mare de oameni, localnici si turisti deopotriva, se distreaza in apa la temperaturi cool - 35-40 Celsius.

A doua oara la masa. Dincolo de clasicele pate de gasca, supa gulas, rata pe varza sau pui paprika... atentie ca unguroaicele sunt cam dolofane semn ca mancarea lor ingrasa!, vedeta incontestabila a meniului isi face aparitia fix la desert. Stafide, rom, nuci, cacao, vanilie, frisca... intr-un cuvant: somloi. Nu detin poze pentru ca atunci cand dai peste un somloi primul, ultimul si unicul gand pe care il ai in cap e sa-l dai gata cat mai repede.

Budapesta de pana acum

2010-12-19T07:36:00.000-08:00

Am trecut prin Budapesta mai des decat prin Giurgiu, dar de cele mai multe ori era doar un punct de legatura. Ma dadeam jos in Keleti cu rucsacul in spate, traversam cateva bulevarde si ajungeam in gara care face conexiunile cu vestul - Nyugati. Si imi vedeam de drum. Acum vreo 5 ani am ales sa merg la Budapesta cateva zile, dar am gresit plecand cu un grup. Din ala mare, 40 de romani intr-un autocar, imagine that! A iesit un haos total: unii vroiau numai in mall, altii doar la muzeu, iar ghida ne ameninta ca ne confisca pasapoartele din cauza ca nu vroia nimeni sa se conformeze unui program stupid gandit de ea... Din vacanta aia semiratata am invatat sa fac lucrurile my way si singurele amintiri pe care le-am pastrat sunt frigul patrunzator in miezul iernii din pusta maghiara, cuvantul "botel" - nicidecum o greseala de scriere, ci un boat hotel = hotel pe apa - am locuit intr-unul, si o fotografie cu Podul Lanturilor.

Couchsurfing

2010-12-12T11:56:00.000-08:00

Povestea Couchsurfing a inceput in 1999 cand Casey Fenton a facut rost de un bilet ieftin de avion de la Boston catre Islanda. Ca sa rezolve problema cazarii fara sa scoata un ban din buzunar, Fenton a dat 1500 de mailuri catre studenti islandezi cautand gazduire. A primit 50 de oferte, iar la intoarcere deja se gandea sa infiinteze Couchsurfingul, proiect ce avea sa vada lumina www-ului abia in ianuarie 2004. Lucrurile n-au mers intotdeauna grozav - in 2004 nu se strangeau mai mult de 6000 de membri, in 2006 mare parte din baza de date se pierdea si fondatorii se gandeau sa renunte cu totul la site, iar in 2009 se inregistra primul caz grav in care o tipa din Hong Kong gazduita in Leeds depunea plangere la politie acuzand un viol. Cu toate astea reteaua de gazduire a ajuns astazi la peste 2 milioane de utilizatori imprastiati in toate colturile lumii care-si ofera spatiul pentru musafiri, iar numarul de interactiuni pozitive e atat de mare si filtrele atat de numeroase (pentru a putea evita situatiile neplacute) incat nu poti sa-l consideri decat o "inventie" geniala.

In jumatate de an eu am gazduit in doua randuri si am vizitat o singura data. Toate trei experientele au fost ok. Sigur ca un apartament de bloc devine prea stramt atunci cand ai 2 musafiri si o grija in plus pe cap, dar chiar si cand esti gazda, afli si inveti chestii. De la ce stiu "ei" despre noi - aici poti sa ai o influenta directa - la cum sa-ti lasi musafirii in pace - cred ca romanii au tendinta cam stupida de a-si face prea multe griji pentru cei care le trec pragul. Sa va dau un exemplu: o belgianca si-a carat ditamai rucsacul pe o caldura de 40 de grade vara trecuta, a dat o roata Casei Poporului si cand am ajuns sa o luam cu masina, noi fiind ingrijorati pentru starea ei, ea facea linistita conversatie cu un biciclist. Habar n-am cum si de unde il agatase!

Windows of Bucharest

2010-12-05T04:16:00.000-08:00

Venezia: ultimele fotografii

2010-11-30T10:58:00.000-08:00

Venezia: Insula Murano

2010-11-28T09:58:00.000-08:00

Mesteritul sticlei a inceput in Venetia in secolul 10. Treaba a devenit asa serioasa incat orice sticlar parasea orasul era declarat tradator si putea fi executat oriunde ar fi fost gasit. In secolul 13, din cauza riscului de incendiu asociat cu munca la cuptor, toate atelierele erau mutate pe o insula vecina: Murano, astazi la 40 de minute cu vaporasul pe ruta San Zaccaria-Colonna. Insula a devenit un loc in care turistii vin sa caste gura in fata unui cuptor, sa dea o tura prin muzeul local si sa achizitioneze sticla colorata sub toate formele - de la cercei la vaze si de la obiecte decorative la candelabre.

Venezia: Piata San Marco

2010-11-25T11:30:00.000-08:00

In noiembrie, dimineata devreme si seara tarziu, piata San Marco e acoperita de cativa centimetri de apa. E un fapt banal. Localnicii isi trag cizmele pana la genunchi si isi vad de ale lor - cara marfa catre magazine, se intalnesc cu amicii, ies la cafenea sa citeasca gazeta. Turistii, putini la numar (in sezon piata e un furnicar de nedescris), isi fac de lucru pe niste pontoane simpatice si vad Basilica San Marco, Palatul roz al Dogilor, coloanele "ghinioniste" ale Sfintilor Marc si Teodor, Turnul cu Ceas... Iar rasaritul si asfintitul unei zile senine scalda piata intr-o lumina pentru care fotografii raman recunoscatori.

Venezia: Grand Canal

2010-11-23T10:37:00.000-08:00

Cu Grand Canal nu se poate compara nici Champs Elysee-ul, nici Avenida de 9 Julio, nici vreun alt bulevard din lumea asta. Nici unul nu serpuieste atat de lin intr-o forma de S pe aproape 4 km precum o face Grand Canal. Toate ofera acelasi asfalt gri, prea putin in comparatie cu apa Venetiei care-si schimba culoarea functie de lumina si cladirile pe care le reflecta. Si ce cladiri mai reflecta! Biserici, palazzi, teatre, fondachi, monumente - dovezile unui imperiu maritim ce tinea Mediterana la picioare. Aglomeratia ramane aglomeratie in orele de varf, dar in loc de masini, ai parte de gondole, in loc de autobuze, ai vaporetto-uri si in loc de orice altceva, vezi ambarcatiuni nautice de toate formele si felurile. Inclusiv un feribot guliverian care trece cu hublourile la cativa metri de piata San Marco in circuitul sau intre Venetia si Corfu.

Venezia: primele impresii

2010-11-21T22:39:00.000-08:00

Mega-foto-foame. Acque alte - cativa centimetri buni in fiecare dimineata si seara. Vaporetto, poduri, strazi inghesuite, harti indescifrabile. Scoglio la osterie, sticla pe Murano, Festa della Madonna della Salute in desfasurare.

Around the wall

2010-11-14T08:36:00.001-08:00

Pre-Venetia

2010-11-12T23:02:00.000-08:00

Mlastini luate cu asalt de refugiati de frica lui Alaric sau Atilla devenite imperiu maritim.

Hoti ai ramasitelor sfantului Marc din Cairo intr-un vas ce transporta carne de porc.

Melting pot cand nici nu se stia ce-i aia - armeni, turci, greci, germani si evrei, toti laolalta negustorind.

Molimi are radeau jumatate din populatia orasului.

O galera construita pe zi. Decadenta si desfrau. Sfantul Graal turistic de azi.

Dogi, politie secreta si curtezane, artisti cautand metamorfoza cu care sa dea lovitura.

Bulevardul fara concurenta in lume, Grand Canal, asfalt inlocuit cu apa, masini cu gondole si, de fiecare parte, cate un muzeu in aer liber - palazzi, biserici, monumente, piete.

Risc de aque alte.

Fructe de mare si vin.

48 de ore va fi prea putin.

5 X Busteni

2010-11-07T23:30:00.001-08:00

Parcul Natural Comana

2010-10-29T11:17:00.000-07:00

Comana e un sat la vreo 30 de km de buricul Bucurestiilor de care eu habar n-aveam pana cand am inceput sa sap online in cautare de destinatii de o zi. Un loc care isi merita ziua. Primul argument e manastirea Comana. Situata chiar la intrarea in sat (cum vii dinspre capitala pe mana stanga), lacasul de cult are o istorie care incepe cu Vlad Tepes care construise pe acest loc o fortareata utila in supravegherea mlastinilor vecine de pe unde apareau amicii turci. Azi locul e linistit, cu o pivinita transformata in mini-muzeu si un exterior generos: cateva poduri de lemn si foisoare cu vedere la balta cu stuf si... serpi. Aproape ca am calcat pe unul! Oricum era de apa. Bonus: iepuri, pauni si niste zburatoare - intr-o gradina zoologica ad hoc la intrarea in manastire.

Al doilea argument si cel mai important e Parcul Natural Comana. Arie protejata, padure, delta, trasee de biciclete off road. Teoretic merita vizitat mai ales in primavara cand se sarbatoreste bujorul, desi s-ar putea sa se cam aglomereze. Noi nici macar la Satul Celtic (denumire pompoasa pentru ramasitele decorurilor unui film) nu am ajuns, fiindca ne-am cam lasat pierduti prin padurea inecata de soare. De stiut ca in centrul satului gasiti un panou cu harta locului pe care ar fi bine sa o copiati, memorati sau fotografiati ca sa va orientati mai bine.

U2 360* @ Letzigrund

2010-10-22T11:46:00.000-07:00

Titlul asta nu e o formula matematica, ci motivul pentru care am mers la Zurich. Doar nu credea cineva ca alegeam de nebun sa vizitez un oras scump... No way! A fost vorba de un concert U2 din faimosul 360 tour care s-a tinut pe Letzigrund Stadium.

Ca niste novici am luat plasa dand banii pe net pe niste bilete teapa, asa ca am ajuns la fata locului si ne-am mai luat un set. La negru la propriu (tipul care ni le-a dat era de culoare) si la figurat, dar cam la aceeasi bani cu cele false de pe net. Sfat prietenesc: mare grija cu online-ul si/sau daca va nimeriti intr-un loc unde se tine un concert, dati o tura de stadion, se cam intampla sa apara si bilete. 45 de mii de oameni, relaxare, One Republic in deschidere si o ploaie din ce in ce mai deasa pe U2. Bono cantand I'm singing in the rain intre piese. O seara speciala si deosebita. Exact cum trebuia sa fie. Plus o aspirina dupa.

Bude la Zurich

2010-10-15T22:39:00.000-07:00

Budele sunt esentiale in viata unui turist. Esentiale pana acolo incat imi daduse prin cap sa-mi deschid o afacere cu bude in cele mai vizitate orase ale Europei. Lant international de bude cu specific! Esti la Barcelona, ai parte de o experienta pseudogaudiana, te afli in centrul Pragai, pac! o buda baroc. Roma, ceva statui antice, Bruxelles, te stimuleaza sa-ti faci treaba un Manneken Pis in miniatura. Etc. Ati prins-o? Eu zic ca ar fi un hit - budele ar putea deveni obiective turistice, la fel ca muzeele si cafenelele. Iar ghidurile de calatorie le-ar include in traseele lor: incepeti in piata centrala, vizitati obligatoriu catedrala, serviti un brifcor si apoi... sigur ca da, un stop necesar si potrivit la faimoasa buda a orasului...

Locuitorii din Zurich par sa fie pe aceeasi lungime de unda cu mine. Sau pur si simplu n-au altceva mai bun de facut. Domniile lor nu suporta repetitia arhitecturala nici macar atunci cand vine vorba de budele publice. Impresionant si minunat. Fie ca ai parte de bude tip lift in buricul orasului, de bude colorate cu multa sticla (mai atractive pentru copii banuiesc), de cosmelii simple aruncate prin parcuri sau chiar de intregul parter al unui imobil locuit, ca turist nici nu stii unde sa intri...

Zurich photo shoot

2010-10-09T23:22:00.000-07:00

In rol de model international care pozeaza pro bono - lebada.

Zurich: a fost odata si acum

2010-10-03T00:57:00.000-07:00

Prima oara cand am iesit din tara era in iarna lui 1991. Aveam rude in Elvetia si cum a aparut posibilitatea le-am facut o vizita in familie. Doamne, ce canibal mic eram! Ma miram de tunelurile nesfarsite prin care treceam cu masina, de lifturile din sticla pe care le frecam tot timpul sus-jos, de culorile vii - mi-aduc aminte ca mi-au luat ai mei o pereche de ghete de iarna, albastre deschis cu puncte negre si sireturi fucsia. N-avea nimeni din clasa asa ceva! Imi mai amintesc ca la tot pasul intrebam cat de scumpa e aia sau ailalta fiindca fusesem prelucrat de acasa ca nu ne vom permite orice vad eu in vitrina. Lectiile capitalismului predate in avans...

Intram in supermarket si ma uitam ca prostul la bananele in ciorchine insirate pe o bara metalica subtire. Era paradisul meu. Tin minte amuzamentul gazdelor noastre cand ma vedeau cu bananele. Cumparam 2-3 kile in fiecare zi dupa ce verificam ca sunt la acelasi pret ca in ziua anterioara si cum ajungeam acasa ma puneam pe mancat. Pe vremea aia la noi bananele apareau o singura data pe an - de Craciun - erau verzi si se lasau pe dulap, cat mai aproape de un bec, ca sa se faca.

Au trecut ani, cum zice piesa, au trecut ani si am ajuns iarasi la Zurich. Vazut cu ochii de acum... intr-un weekend insorit de inceput de toamna... Zurichul e un oras mititel - pana in 400 de mii de suflete, asezat absolut cool - la marginea unui lac fain de pe malurile caruia vezi in departare Alpii, bine organizat si curatel - ceea ce era de asteptat, al naibii de piperat la scoruri (recunosc ca n-am pus inca piciorul prin Londra, Oslo sau Tokyo!), plin de ciocolata, ceasuri si institutii financiare. Nu e neaparat vreun paradis turistic, de acord, dar o zi - doua se pot pierde lejer fie ca alegi muzeele de arta, urcatul pe Uetliberg (un deal de pe care vezi orasul de sus) sau vaporasele care te plimba pe Zurichsee.

Poveste in 5 despre Bruxelles/Brussels

2010-09-25T23:42:00.000-07:00

Steagul semitransparent al regiunii flamande (nordul Belgiei) lasa sa se vada in spatele sau o cladire de birocrati perfect renovata. Zilele astea flamanzii si valonii nu sunt tocmai in cele mai bune relatii, iar Bruxelles/Brussels cade la mijloc.

Rue t'Kint / t'Kint Straat in functie de cum vrei sa vezi lucrurile.

Un steag al statului belgian agatat de o roata gigantica intr-un parc de distractii adus de cateva ori pe an pana in centrul orasului.

Statia de metrou Maalbeek. Preferata mea.

Una din cladirile sticla+metal care gazduieste multe din prea multele institutii europene.

Benzi desenate la Bruxelles

2010-09-17T12:20:00.000-07:00

Traditia cu benzile desenate dateaza in Bruxelles de dupa ww2 atunci cand in mare voga erau Tintin si Snowy. Azi in oras gasesti cateva magazine burdusite de benzi desenate noi si second-hand (Pele Mele e un loc in care te poti pierde la propriu intre carti si discuri la mana a doua), un muzeu dedicat benzilor desenate si vreo 30 de pereti exteriori colorati cu personaje de benzi desenate - reuniti sunt denumirea de Comic Strip Trail. Cum in L.A te plimbi printre stelele de pe Hollywood Boulevard, asa dai o raita prin Bruxelles dupa Asterix sau Bob si Bobette. Ca sa ajungi sa le vezi pe toate ai nevoie de cateva ore bune si o harta sigura.

Tapis de fleurs sur la Grand-Place de Bruxelles

2010-09-10T23:15:00.000-07:00

Acum vreo 6 ani m-am dat jos dintr-un tren fara sa am habar ca Midi e acelasi lucru cu Zuid. Nici nu conta foarte tare. Nu aveam o tinta precisa. Haladuiam. Eram in Bruxelles pentru prima oara si era 6 dimineata, n-aveam pe cine sa intreb nimic asa ca am luat-o la pas pe Maurice Lemonnier. Primele senzatii au fost ca e plin de gunoaie si de arabi, dar dupa un somn bun la hostel eram gata de explorari avansate. Am coborat la receptie si am pescuit o harta micuta. Tipul m-a intrebat ce vreau sa vad. Bruxelles-ul, zic. Rade. Ati venit cam tarziu. Am ajuns mai devreme, dar mi-era somn. Rade iar si zice: noi am avut pana ieri covorul de flori desfasurat in Grand-Place... Imi arata niste poze pe peretele din spatele lui. Ati ajuns cam tarziu. Si asa era.

Mi-am promis atunci ca o sa vin sa-l vad. N-am spus-o nimanui, nici macar n-am spus-o cu voce tare, a fost un fel de promisiune tacuta fata de mine insumi. Se zice ca astea sunt cele mai puternice si ca de cele mai multe ori le duci pana la capat. Am pandit 6 ani un eveniment care are loc o singura data la 2 ani, mereu intr-un weekend din luna august cu o traditie datand de la inceputul anilor '70. Si l-am vazut.

Mongolia - recorduri de final

2010-09-04T07:49:00.000-07:00

3000 de kilometri parcursi

Nicio zi fara carne de oaie (mai mult decat in toata viata mea)

Polul caldurii: 50 de grade in desertul Gobi

Prima oara cand am vazut in carne si oase un iac

80 de ceaiuri baute dintre care 4 sarate (e traditie in Mongolia)

Turisti nomazi: n-am dormit 2 nopti in acelasi pat

5 zile fara sa fi vazut un fruct si cand am vazut era la conserva

3 familii vizitate: toate detineau in iurta ceas de perete si televizor

Polul frigului: zero grade pe malul lacului Khovsgol

1200 de poze

15 cuvinte invatate in mongola

Cea mai buna masa: supa cu taitei, cartofi si deisgur carne de oaie

Prima mea noapte dormita sub cerul liber

5 temple budiste vizitate

Animale domestice si salbatice... fara numar, fara numar,...

Cele mai bune iaurturi si produse lactate ever

Si cateva poze de-ale lui Mishu:

Mongolia: Ulanbator

2010-09-02T10:09:00.000-07:00

aka UB City. Ca sa va faceti o prima idee: e locul unde se inghesuie peste un milion de oameni - aproape jumatate din populatia Mongoliei, o tara de cam 7 ori cat Romania ca suprafata. Si cand am zis ca se inghesuie nu e doar o expresie. Pe langa Ulanbator... Bucurestiul nostru atat de injurat e parfum. In UB City culoarea semaforului se respecta optional, se circula haotic si aglomeratiile te ucid lent, dar sigur. La prima vedere arata ca un oras de provinice de la noi, cladiri vechi, obosite, mult gri. Exceptie fac putinele templele budiste scapate de cazmalele sovietice (la vremea aia templele se salvau devenind muzee) si centrul orasului in care vezi cate o piata, un parc, o cladire de sticla si beton. Plus Parlamentul in fata caruia troneaza o statuie masiva de bronz de-a conului Gingis Han despre care am auzit 100 de legende (cea mai dementa despre cum si unde a fost ingropat). Poluarea e in floare, santierele la fel, muzeele subtiri - poate o exceptie e Muzeul de Arta - si peste tot vezi baruri de karaoke si saloane cosmetice. Nu e genul de oras pe care sa-l pui pe lista locurilor de vazut, dar nici nu-l poti evita daca vrei sa ajungi in Mongolia pe calea aerului.

Mongolia cu o Lada

2010-08-31T11:44:00.000-07:00

Suntem intr-o poveste pe tiparul martoaga lui Fat Frumos devine armasar cu stea in frunte. Asa si cu Lada noastra 4X4 cu care am traversat Mongolia. Mai corect spus care ne-a traversat Mongolia. Aparent un harb de masina despre care n-ai fi fost sigur ca te duce pana la coltul strazii, Lada asta s-a luat la intrecere cu Toyotele, caii, Nissanurile si Land Roverele. Si n-a iesit rau avand in vedere conditiile. In desert, la 50 de grade pe plus, Baghii turna apa rece la motor. Sfaraia precum oul pus la prajit in tigaie, dar mergea mai departe neintrerupt. Prin trecatorile din nord, pe drumuri forestiere din cele mai nasoale, acolo unde camioanele ramaneau impotmolite in pante exotice, iar stomacul iti venea in cap, Baghii schimba o curea de transmisie, niste ulei si un surub. Cam atat si in fiecare seara ne vedeam ajunsi in tabara trecuta in traseu. Miraculos, am pupat Lada de mai multe ori, si istovitor pentru ca in Mongolia media de km la ora nu sare de 30. Nu din cauza masinii, ci a drumurilor. Practic cuvantul drum nu e potrivit pentru ce gasesti la fata locului. La asta se adauga lipsa marcajelor, indicatoarelor, semnelor. Fara un sofer cunoscator esti pierdut intr-un labirint de urme ale altor vehicule si indicatii primite din iurta in iurta. Noroc cu Baghii.

Mongolia - lacul Khovsgol

2010-08-26T10:12:00.000-07:00

Supranumele de perla albastra a Mongoliei e pe deplin meritat. 136 de kilometri lungime, pana la 262 de metri adancime si intre 1-2% din rezervele de apa proaspata ale lumii. Am stat pe tarmul de vest, ne-am dat cu kaiakul intr-o dupa-amiaza senina pentru ca a doua zi sa ne trezim in zgomot de valuri. Din cauza vantului lacul se agitase - aveai senzatia ca esti la mare. Doar ca era foarte frig. Fata de Gobi, aici vara e racoroasa, iar noaptea termometrul scade lejer sub 0 grade. Asa ca o pereche de manusi devine foarte utila.

Mongolia: Desertul Gobi

2010-08-21T05:20:00.000-07:00

Neasteptat. Doar 3% dune de nisip. In rest suprafete enorme stancoase sau nisipoase, mereu uscate, cu vegetatie din ce in ce mai rara si mai pitica. Locul unde dinozaurii isi faceau de cap in cretacicul tarziu. Locul unde azi paleontologii sapa intr-o veselie si descopera schelete complete sau oua ale unor creaturi din cele mai inspaimantatoare (cateva mostre se regasesc la Muzeul de Stiinte Naturale din Ulanbator - din pacate n-ai voie sa le pozezi, iar muzeul e in rest un fel de Antipa din anii '80). Gobi - locul unde oamenii au invatat sa traiasca. Tot la iurta, crescand capre si camile, adunand energie in panourile solare. 50 de grade Celsius. Totul se topeste. Iti torni apa in sapca, ti-o pui in cap, mai iei o gura de apa si inaintezi cateva sute de metri. In sfarsit ajungi la dune. 100 de km lungime, din care vezi vreo 10, 12 km latime si 2-3 sute de metri inaltime.

Mongolia - Caii Takhi

2010-08-19T23:49:00.000-07:00

Disparut ca specie in libertate inca de la inceputul anilor '70, calul Takhi (cal salbatic, stramos al celui domestic) a avut parte de o revenire de poveste. Gratie unei fundatii olandeze si schimbarii de regim din 1990 din Mongolia, in mai multe rezervatii naturale mongole au fost aduse exemplare Takhi care traiau in conditii controlate in gradinile zoologice si colectiile private din lume - Elvetia, Germania, Australia, SUA. Aproape miraculos, caii n-au avut probleme mari de readaptare la viata salbatica, iar astazi in parcul national Hustai traiesc aproape 200 pe care turistii vin sa-i vada. Niste padurari au grija de ei, dar nici ei nu intervin in ciclul vietii - in fiecare iarna 4-5 cai sunt ucisi de lupii care isi hranesc la randul lor puii.

Mongolia, a doua minune: caii

2010-08-17T23:01:00.001-07:00

Pe geamul masinii vezi o mogaldeata. N-are mai mult de 6-7 ani, calareste fara sa (a invatat sa calareasca in acelasi timp in care a invatat sa si paseasca), loveste pantecele calului neincetat si se intrece cu noi. Daca ajunge prea in fata, trage de capastru ca sa ne mai dea o sansa. Si se intrece iarasi cu caii putere ai Ladei lui Baghii. Mi-a fost suficienta prima zi ca sa ma opresc din numarat caii din Mongolia. Depasisem deja numarul de cai pe care ii vazusem in toata viata mea. Fiecarui mongol ii revin in medie 13 cai. Sunt cele mai iubite, pretuite si fericite animale domestice din tara. Si cat de fericite! Nicaieri n-au mai multa libertate decat in intinderiile Mongoliei.

Despre caii Takhii in postarea urmatoare.

Mongolia - cerul

2010-08-12T21:34:00.000-07:00

Cerul in Mongolia se schimba la fiecare sfert de ora. Matemtatic ai avea nevoie de 4 poze pe ora, deci aproape 100 pe zi ca sa poti sa-l iei cu tine acasa. De unde atata frumusete? Poluarea inafara oraselor - putine la numar - e zero, iar spatiul deschis enorm iti permite sa-l vezi asa cum n-ai facut-o niciodata acasa. Cele mai bune momente - apusul si rasaritul. Totul gratis si sublim.

Mongolia - drumul pana acolo

2010-08-10T13:05:00.000-07:00

Aeroflotul are un personal imbatranit si acru. Stewardesele nu prea stiu engleza si zambetul e strict interzis. Daca le ceri apa plata, iti dau minerala. Sa zici mersi ca n-ai primit suc. Aterizam pe Sheremetyevo. Suntem vreo 7 care n-avem viza de Rusia si vrem transferul catre alt terminal. Stam in fata unor ghisee goale. 5,10, 15,20, 25 de minute.

Apare o tanti la 50 de ani, stearsa, dar cu o privire de kgbista iesita la pensie. 4 dintre noi sunt verificati si lasati sa treaca. Noi si o tipa care trebuie sa ajunga la Hanoi, in Vietnam, suntem lasati sa mai asteptam. 5, 10, 15 minute. Nu stim ce asteptam exact, pur si simplu asteptam. Tantica revine si ne face semn sa o urmam. Continuarea e de desen animat.

O urmam pe kgbista, mergem mereu in urma ei, trecem de usi glisante si ocolim terminalul. In cateva randuri ne face semn sa ne oprim in lateral. Ne executam. Ea are de vorbit cu alte agente - acelasi profil. Poate e despre siguranta nationala, poate e despre ciorba. Nu vom sti niciodata. Cand ne face semn, revenim cuminti in urma ei pentru inca 200 de metri. In sfarsit coboram o scara... trebuie sa fie de bine, nu? Mai ne da o pauza si ne paseaza unei alte tipe imbracata cu uniforma Aeroflot. Si ea ne mai lasa 5 minute in standby. Apoi suntem suiti intr-un autocar in care miroase a transpiratie si pipi, nu neaparat in aceasta ordine. Soferul are probabil limita de viteza la 10km/h asa ca ocolirea a 2 terminale dureaza ceva. Am timp sa ma obisnuiesc cu mirosul - ce bine ca simturile se adapteaza! - si remarc picioarele neepilate ale domnitei de la Aeroflot. Are verghieta. Poate asa ii place lui Serghei.

Ne dam jos, se deschide o usa, urcam o scara si vedem ghiseele de pass control. Desi pe monitoare sunt multe curse listate, unele cu mentiunea check-in sau boarding, in fata noastra toate ghiseele au un mare x rosu. Sunt inchise. Fata de Hanoi are avion la 19, noi la 20, suntem toti ok, dar ce faceam daca aveam zbor la 14? Am senzatia ca nimanui nu i-ar fi pasat. Ca sa le fac in ciuda, bag dvd playerul in priza si dau drumul la un sezon de Amazing Race. West rulz!

Cam in 20 de minute se deschide un ghiseu si suntem rugati (e prima oara cand suntem rugati ceva la Moscova!) sa facem formalitatile. Dupa pass control mai vine un security check. O comit zambind si intreband ceva. O voce de barbat dintr-un corp de femeie imi raspunde sec. Coboram alta scara si suntem in terminalul din care vom zbura catre Ulanbator. A durat 2 ore si ceva. Ma apuc sa caut o priza. Pe rusi n-o sa-i iubesc prea curand.

PS. Nici la intoarcere n-a fost mai fun. Incendiile nu sunt o gluma. La aterizare nici macar la 500m altitudine nu vedeai solul, iar aeroportul (interiorul lui) era fierbinte si mirosea a fum.

Mongolia - un fel de intro

2010-08-08T21:27:00.001-07:00

Deschid ochii si vad sute de stele. Ii inchid si ii deschid iarasi. Sunt toate la locul lor, ba chiar s-au mai aprins cateva. Cea mai mare instalatie luminoasa din lume. Deschid si inchid ochii de mai multe ori. Din ce in ce mai lent. Ma droghez cu stele ca sa adorm. Ati incercat vreodata asta? Vantul ne mangaie in sfarsit dupa o zi cu 50 de grade in termometru. Imi zambeste fatza. Zambeste de la sine, eu sunt prea obosit sa-i mai dau comenzi. Restul corpului a ramas inert in pozitia in care l-am bagat in sacul de dormit portocaliu pe care-l am de cand ma stiu. E prima oara cand dorm sub cerul liber o noapte intreaga.

Deschid ochii. De data asta larg. In fata mea e masina cu care am pornit la drum - o Lada care se transforma ca-n poveste din martoaga in cal cu stea in frunte si care rezista celor mai nasoale conditii. In spatele ei, in fundal, sunt niste creste de munti, iar de acolo incep stelele. Care nu se mai opresc. In stanga, cu coada ochiului, vad cortul. Nu-l foloseste nimeni ca s-ar sufoca de viu, iar din spatele lui razbate o lumina puternica. E luna plina si peste o jumatate de ora o sa ma forteze sa ma intorc spre dreapta ca sa pot sa dorm. Unde in dreapta sunt Lhamaa - ghida noastra de 19 ani care n-a iesit in viata ei din Mongolia si Bahgii - soferul nostru superstitios si carunt. Dorm deja. Si mai la dreapta sunt iurtele unei familii - 3 iurte, 4 copii, vreo 100 de animale dintre care 2 caini mituiti cu sandwichuri si biscuti pentru ca sa ne asigure si noua protectie. E liniste totala. Revin cu privirea la stele. Inchid ochii. Noapte buna, Mongolia.

10 motive sa pleci in Mongolia

2010-07-20T00:07:00.000-07:00

10. Gingis Han

9. Jeepurile rusesti

8. Tara cu cea mai mica densitate umana

7. Poluare 0 = culori pure

6. O manastire budista

5. Stelele

4. Salbaticia

3. Caii

2. Desertul Gobi

1. Iurtele

14 ani mai tarziu

2010-07-14T10:53:00.000-07:00

In 14 ani se schimba multe. Marginea Bucurestiului ajunge centrul unui cartier periferic. Cam 80% din magazinele de pe o strada oarecare isi schimba rostul. Oamenii se muta sau daca nu, imbatranesc vizibil. Se ridica malluri la concurenta cu biserici. Clima incepe sa glumeasca si apoi ingroasa gluma. Cateva cladiri sunt renovate, altele se prabusesc in uitare. Apar gropi, dar municipalitatea se preocupa sa monteze "morcovi" intre sensurile de mers. 14 ani mai tarziu eu am castigat 20 de centimetri pe inaltime si 20 de kilograme pe cantar. Dar aceeasi 14 ani mai tarziu si berzele sunt la locul lor, la cuib, fereastra s-a mai ros un pic, dar e tot acolo, cararea e aceeasi, iar florile umplu campul. Sunt locuri care raman aproape neschimbate, acele locuri de care (reusim sa) nu ne atingem.

Niste haihui pe net

2010-07-07T08:12:00.000-07:00

Un jurnalist si un fotograf au pornit-o intr-un tur al Marii Negre pe uscat. Dincolo de fratii bulgari, de greci si turci, expeditia lor presupune traversarea unor republici din ce in ce mai mici, mai necunoscute (unele nerecunoscute de ci). Ii puteti urmari la:

http://theblacksea.eu/

Un roman (pe numele lui - Cosmin Danila) a fotografiat in 2005 toate obiectivele UNESCO din Romania. E locul perfect pentru ca sa decizi incotro vrei s-o apuci. Ii gasiti fotografiile din Delta si pana in Sighetul Marmatiei la:

http://www.patrimoniuromanesc.ro/

Clanul Albu comite o nebunie totala si calatoreste pe urmele fictivei Speranta. Nu sunt novici, ba chiar sunt aventurieri cu experienta, dar chiar si asa sa traversezi Mediterana, Atlanticul, Pacificul si Oceanul Indian... wow!

http://panzelesus.explorer.org.ro/

8 sfaturi pentru bugetul de calatorii (2)

2010-06-30T12:52:00.000-07:00

5. Yardsales

De-a lungul vietii strangem tot felul de lucruri. Junk sau nu, ideea e ca la un moment dat chiar nu ne mai sunt de folos. Solutia simpla e sa le vinzi intr-un yardsale. Daca n-ai gazon in fata apartamentului, o sa faci un yardsale virtual. Insiri lucrurile intr-un excel, le pui pe categorii, faci o descriere acolo unde e cazul si ii dai drumul pe mail. Nu o sa faci o avere, dar o sa fi mai fericit din 3 motive: ce ti-a fost tie folositor ieri, ii va fi util altcuiva maine, eliberezi din spatiul tau facand loc pentru ceva nou si faci si niste banuti. Eu mi-am vandut cam 80% din biblioteca de psihologie unor studenti actuali. Tips pentru un yardsale reusit: daca vinzi numai o categorie specifica de obiecte (ex. carti de gatit) gandeste-te cine e interesat de marfa respectiva si da mailul tintit, pot fi oameni pe care nu-i cunosti direct (ex. grupuri virtuale interesate de cooking). In varianta asta poti sa tii si la pret. Altfel, daca nu targetezi exact, lasa preturile foarte jos – majoritatea nu rezista la tentatia unei mocaciuni - si trimite mailul catre cat mai multa lume – nu stii de unde sar clientii.

6. Think outside the box

Punctul asta e valabil mai ales pentru cei care vor sa calatoreasca pe termen lung. 1 luna, 3 luni, 6 luni, un an. Evident ca in situatia asta bugetul se umfla serios, dar si solutiile se diversifica. Totul e sa iti iei libertatea de a cauta resurse alternative in functie de situatia in care te afli. Poti sa faci rost de un sponsor clasic? Poti face rost de mai multi? Un tip care a calatorit cu motorul pana in Monglia a „vandut” pachete de 500 de kilometri. Un pachet insemna povestea-jurnal, pozele si o piatra adusa de pe acei km. Un pachet costa parca 50 de dolari si tipul a gasit 50 de clienti pe net - majoritatea tot motociclisti. Si-a acoperit astfel bugetul de benzina, singura lui cheltuiala majora (pentru dormit folosea cortul). In aceeasi directie poti incerca, daca ai suficient de multi prieteni, sa tii un fund raiser inainte de plecare. Ai vreun skill care sa iti aduca un venit suplimentar pe durata calatoriei? Ex: sunt tari unde limbile straine sunt un plus enorm si iti poti gasi ceva de lucru la fata locului cu un program flexibil. Poti sa faci un ban de pe urma calatoriei in sine? Ex: daca esti bucatar cu siguranta se gaseste cineva interesat de retetele deosebite pe care le vei intalni in calatoria ta – un site, o revista, o editura. Cum bine spunea Philippe Petit: It’s impossible, so let’s start preparing.

7. Non-alegerile

Bombardat din toate directiile ajungi sa ai in cap numai fantezii. Paris, Orasul Luminilor, orasul iubirii, oui, oui, je t’aime!… Daca nu stiati va spun eu: exista sindromul psihiatric Paris. 20 de turisti pe an ajung sa fie internati la nebuni dupa ce traiesc o dezamagire cumplita la vederea Parisului care nu seamana deloc cu ce isi imaginau ei. Majoritatea au o scuza, sunt japonezi. Ca sa duc lucrurile la extrem: si Dorohoiul e frumos daca esti cu cine trebuie si ai ochii cu adevarat deschisi. Din pacate traim intr-o lume care a ajuns sa isi construiasca cv-uri turistice. Dubai-ul e un must daca vrei sa fi la moda; daca vrei sa te inscrii in clasa de mijloc, trebui sa te tragi in poza la Barcelona si Praga.

Smecheria daca vrei sa iesi ieftin e sa nu urmezi turma/agentiile si sa nu faci vreo fixatie pe destinatie. Faci un calcul, iese prea scump, you move it along. Fara regrete, o sa mai fie ocazii. Sunt locuri in care un suvenir costa 10 euro, sunt alte locuri in care costa 30 de centi. De ce sa te duci la 10 euro suvenirul? Cauta tot timpul destinatii mai ieftine, fa-ti singur traseele, ocupa-te singur de toate cele necesare si o sa iesi mai ieftin. Stai cu ochii in 4 dupa oferte si promotii la bilete de avion, ia-le din timp sau in ultimul moment (ambele variante pot sa insemne perioade de reduceri), vaneaza inceputurile de off-season, ciuguleste discounturile, negociaza direct la cazare, aboneaza-te la niste last minute-uri, ciupeste vinerile si fa weekenduri lungi, leaga sarbatorile si cel mai important – fi mereu gata de plecare si alege intotdeauna drumul nebatut. LP dixit: daca Roma e sufocant de aglomerata in orice sezon, sunt sanse mari ca la Teheran sa fie liniste.

8. La fata locului

Urmareste localnicii. Mananca acolo unde o fac ei, e mai ieftin si sanatos. Daca ai acces la o bucatarie cu siguranta iesi mai ieftin daca faci o vizita intr-o piata. Nu lua taxiul. Cauta solutii alternative de cazare: exista hosteluri, campinguri, exista couchsurfing - www.couchsurfing.org. Daca te misti pe distante mari – dormi o noapte in tren sau in autocar – salvezi banii de cazare si castigi o zi de vazut lucruri. Dar niciodata nu lega 2 nopti consecutive in tren/autocar, o sa te rupa. Inca o data: nu lua taxiul. Incearca sa negociezi atunci cand cumperi un suvenir sau alegi sa faci un tur. Fa-o cu zambetul pe buze. Gandeste-te mereu cum sa lasi banii tai in cat mai multe locuri in asa fel incat sa profite (in sens bun) cat mai multi localnici. Evita tururile mari pe care le platesti unei singure agentii. Ia-ti timp sa te bucuri de calatoria ta. Sigur ca daca te-ai dus la capatul Pamantului, simti nevoia sa le faci pe toate, sa le vezi pe toate si sa le incerci pe toate. Nu se va putea. Relaxeaza-te. Respira un pic locul in care te afli. Alege cateva lucruri si activitati si bucura-te de ele cu adevarat.

8 sfaturi pentru bugetul de calatorii (1)

2010-06-24T22:26:00.000-07:00

Multa lume se minuneaza cat de mult/des calatoresc. Vai, ce mi-ar placea si mie sa am posibilitatea sa umblu asa… O aud de parca as fi primit o mostenire grozava de la vreo matusa cu sange albastru sau de parca as calatori cu serviciul... Urmeaza 8 sfaturi despre ce & cum sa faci ca sa umbli mai mult, mai des si sa ajungi mai departe atunci cand calatoresti de placere.

1. Lasa-te de fumat & baut

O sa-ti faca bine la sanatate si o sa-ti ingrase in mod miraculos bugetul. Cifrele nu mint – daca fumezi in medie jumatate de pachet de tigari pe zi si te lasi, economisesti 430 de euro pe an. Daca bei in medie o jumatate de bere pe zi si renunti la ea mai pui deoparte 170 de euro. Total: 600 de euro. Sunt fix banii pentru biletul de avion dus-intors luat din timp catre un alt continent. Pick a destination: Dubai, New York, Bombay.

2. Fii „chitra”

De (cele mai) multe ori cumparam compulsiv. Cumparam fara sa ne dam seama, cumparam ca ne place reclama, ca si-a luat si vecinul, cumparam ca sa facem un pic de terapie cu noi insine, cumparam lucruri nefolositoare, cumparam chestii care expira fara sa le folosim, cumparam un lucru nou in loc sa-l reparam pe cel vechi… Salvarea? Puneti, inainte sa cumperi fiecare lucru, doua intrebari rapide: chiar am nevoie de asta si nu-l pot gasi in alta forma, in alta parte, la un pret mai bun? Cineva stramba deja din nas si zice „las-o, frate, ca mancarea e tot mancare”. Corect. Trebuie sa mananci in fiecare zi, ba chiar e bine sa mananci sanatos… si atunci de ce ai nevoie de un suc carbogazos cu niste coloranti dubiosi si mult zahar? Nu ai fi mai ok cu o jumatate de litru de apa imbuteliata... intamplator la juma’ de pret?

3. Opereaza cu un buget

Expresia „nu stiu pe ce s-au dus banii” poate sa apara o singura data. De la a doua pronuntare e deja o scuza. Si inca una proasta. Poate parea o solutie office, militareasca sau copilareasca, dar un excel in care sa treci toate cheltuielile si toate veniturile e foarte util. E punctul de pornire pentru niste observatii si decizii. Exemple din experienta mea: ma duceam la frizer la fiecare doua luni si lasam pentru un tuns cu masina cu tot cu spaga 20 de lei. Acum am o masina de tuns de 100 de lei si o fac pe cont propriu. A trecut deja un an, deci sunt pe plus. Alt exemplu: de ce sa dai bani ca sa alergi pe o banda la sala? Gaseste un loc public (ex. parc, stadion, etc) si fa-o pe gratis. Sau: mergi la mall la film si dai 22 ron doar pe bilet in timp ce intr-un cinematograf de pe bulevard vezi acelasi film la 10 ron.

4. Invata sa pui deoparte

Overdraftul e unealta diavolului, iar creditul e raul insusi. In logica asta opusele lor ar trebui sa fie dumnezeiesti. Asa ca obisnuieste-te sa economisesti MEREU oricat de putin. Si fereste-ti economiile de tentatii. Un depozit in valuta in care adaugi cu taraita 20 sau 50 de euro/dolari e o solutie. Te scapa de neplacerile variatiilor cursului pe leu. Calcul simplu: la 50 de euro pe luna intr-un an strangi 600. Cu banii astia faci rost de o garsoniera ultrasimpatica in Amsterdam pentru 5 nopti.

Corbu (full sezon)

2010-06-19T10:23:00.000-07:00

Mi-ar placea sa scriu ca plaja era goala si ca era liniste... Din pacate a fost mai aglomerat decat a fost vreodata (sigur ca nu se compara cu viermuiala din statiuni). Macii erau la locul lor, la fel si papadiile si maracinii gigantici, la fel si soarele si apa. Dar ca sa te bucuri de toate trebuie sa mergi din ce in ce mai departe.

Intre timp a aparut si un material pe tv despre linistea de la Corbu si despre cum s-au deschis o cherhana si doua pensiuni... Nasolica, urmeaza invaziile barbare.