28.11.16

Londra: 3 ore si 3 colaje

Asa a fost sa fie prima mea intalnire cu Londra - pe repede-nainte si cu o lumina foto care m-a facut sa realizez de ce multe filme britanice au o tenta gri albastra (pentru ca asa e lumina lor!).


O calatorie cu tube-ul de la Marble Arch pana la Westminster cu schimbare la Bond Street plus un walking tour ghidat de Iulia pe sub London Eye, peste Millenium Bridge, prin Trafalgar Square si terminat in Picadilly Circus. Pentru cineva care nu mai pusese niciodata piciorul in Albion m-a surprins inghesuiala miniona din centrul capitalei. Nu e loc de piste de biciclisti, benzile sunt mai inguste parca decat oriunde in alta parte, iar masinile si imobilele au invatat sa castige pe inaltime creand un permanent efect girafa. N-am vazut decat 2 caini, dar mi s-a explicat ca englezii tin la animalele lor de companie - asa ca nu le chinuie prin centru. Fiindca in permanenta trebuie sa te uiti pe dos atunci cand traversezi, cel mai mare risc mi s-a parut acela de a vedea mult prea de-aproape ochii soferului paki al unui double decker.


Desi mi-a mirosit a fish and chips de nenumarate ori, am ras doar niste castane bine prajite in timp ce traversam Millenium Bridge-ul si cautam deja pe harta Hamleys, un magazin de jucarii de unde sa-i pescuiesc ceva Marei. Restul au fost mese oficiale deci nu se pun.


La dus si intors am citit, printre picaturi, ultimele pagini din Last Lion - o biografie mamut a lui Winston Churchill. Perfect match.


26.10.16

Amintiri din Viet Nam: oamenii

Acum 4 ani faceam ultimele planuri. Habar n-aveam atunci ca, dintre toate tarile pe care le voi vizita, prima imi va fi cea mai draga: Vietnam. Si ca cel mai tare ma vor impresiona oamenii ei. In toate locurile pe care le-am explorat, si am explorat destule, fotografia mea e deficitara la categoria oameni. Mai putin aici. Si daca sunt in stare sa fac fotografii - o sa intelegeti de mai jos de ce.




























2.5.16

Oyibo

Un titlu de carte de calatorie misterios si palpitant urmat de un subtitlu-dus rece: 2 oameni, 1 motocicleta, 14 luni in Africa. Clar? 



Cand si cand pescuiesc din cate o librarie un titlu de calatorie. In ultimii ani nisa asta a explodat cu tot felul de autori autohtoni. Vezi pionierul Prin Praf si vise, tot o bucla africana, sau Vand kilometri, o calatorie solitara pe motor pana-n Mongolia.  Am invatat si eu sa ma feresc de scriituri pe care nu le apreciez. De cele supraincarcate de date istorice sau culturale, dar fara pic de autenticitate, zici ca sunt scrise de oameni care n-au pus piciorul in locurile alea sau care nu s-au dat jos din autocarul cu aer conditionat. Sau de cele care pleznesc de prea plinul intelectual sau spiritual al autorului. Sunt unii care le stiu pe toate inainte de orice

Vestea buna e ca Oyibo sta departe de pacatele majore de mai sus. Asa ca am citit-o cap coada si mi-a placut. E gandita ca un jurnal de calatorie, unul tinut cu intermitente, cu texte adunate in jurul fiecarei tari africane prin care cei doi calatori au trecut. Si traseul, coasta de vest+coasta de est, desenat pe primele pagini iti taie rasuflarea. E drept ca uneori aluneca pe langa, in pretiozitatea unor alegeri lexicale abracadabrante sau intr-o lipsa aproape schizoida a descrierilor relatiei cu celalalt. Alteori insa - vezi Congo-ul, asta chiar merita o carte separata, sau Africa de Sud - scriitura se dezbraca de toate armurile sale psihologice si lasa la iveala sufletul calatorului.



2.1.16

Barcelona in 3 si cu muci

Acum 3 ani Mara era in burtica, iar noi ne anulam un weekend prelungit la Barcelona din cauza unei raceli zdravene pe care Mishu n-avea voie sa o trateze altfel decat cu ceai. Acum, cu Mara pe picioarele ei, am ajuns toti 3 la Barcelona si, sa nu-ti vina sa crezi, am racit fiecare in parte. Cu muci!

No fun pentru un adult - sa iesi afara la 17 grade, in soare, dar sa stai zgribulit si fara chef. Si mai no fun pentru o pitica care nu poate sa doarma din cauza nasului infundat. Si care a doua zi maraie la orice pentru ca e obosita dinainte sa inceapa ziua. Cum se vede Barcelona in astfel de conditii?

In primul rand renunti sa iei metroul, schimbi metroul si sa mergi in Guell. Doar dus-intorsul asta ar fi prea costisitor energetic. Te multumesti cu Parc de la Ciutadella aflat la 5 minute de mers pe jos de unde stai si unde gasesti un roman care face baloane de sapun uriase spre deliciul copiilor care le alearga in toate directiile, un saxofonist care doar reacomodandu-se cu instrumentul ii face pe toti sa intoarca capul spre banca lui, alergatori slim fit si porumbei grasi - n-as stii sa zic care sunt mai multi - si un British bulldog cu respiratie zgomotoasa care face cate un strop de pipi numarand cu precizie fiecare 50 de metri de la ultimul palmier care i-a iesit in cale.



Urmeaza gradina zoologica. Niciun spil cu exceptia pasaretului numeros - de la pauni la flamingo, toti se plimbau in voia lor. Altfel te apuca lehamitea pentru ca e prea putin spatiu pentru animale. Punct culminant in cazul tigrului bengalez. O superbitate ce batatorea 10 metri la stanga, pufnea, batatorea 10 metri la dreapta, pufnea. Si repeat. "Mara, trebuie sa vezi niste documentare cu mine, locurile astea sunt nedrepte pentru majoritatea speciilor."

Tot la o distanta buna de mers pe jos de noi... acvariul. Marei ii plac pinguinii, mie pisicile de mare, lui Mishu pestii tropicali viu colorati. Sau cel putin asta e concluzia la care a ajuns si pe care o tot repeta de atunci Mara. Au si un loc de joaca prietenos, cu submarin inclus, asa ca declaram acvariul bun de vizitat in 3. Stam pe banca, ne uitam la yacht-urile din port si scoatem mucii cu pompita. Offf!

Pentru ca stam in El Born ni se tot repeta de catre diversi localnici sa avem grija de portofel. Pai noi suntem de acolo de unde vin si astia care fura portofele, stim mersul! Adevarul e ca la fiecare colt de biserica - astora Mara le-a pus eticheta de "castelul Sofiei" - e cel putin un cersetor din patria muma. Am vazut si schemele cu donatii de bani pentru cauze nobile, mimatul unor handicapuri si altele. Am vazut si niste mecle de manelisti plini de bani fata de care te incearca deopotriva scarba si neliniste.

Pentru ca nu ne-a fost asa bine si pentru ca ne-a fost teama de zborul de intoarcere in contextul muci+urechi+presiune am mers si la un spital de copii. Sant Joan de Deus. Pe 26 decembrie la ora 18:00 sa fi fost vreo 40 de pitici cu parintii asteptandu-si randul. Imagine ingrozitoare si neasteptata, dar vedeti pare-se ca resursele statului sunt subtiri peste tot. Ce a fost ok - oameni lucreaza cu proceduri. Am ajuns, ne-am inscris, am primit un bon. In 5 minute am fost chemati la triaj. O asistenta ne-a intrebat ce si cum, a facut o examinare ultrasumara si ne-a zis "la orl o sa stati, durata de asteptare 5 ore si jumatate" ???!!!! No way, Jose, ne intoarcem la baza. Dar nema taxiuri care sa te ia din acest loc... Si uite asa, pentru prima oara in viata ei, miss M a luat un autobuz care ne-a lasat in Placa Catalunya, intr-un moment numai bun pentru fantani arteziene in jocuri de lumini si sunete.



15.4.15

PisAmo - part 2: batalia inghetatei

Italia rimeaza cu inghetata si Pisa nu face exceptie. Dupa spusele internautilor - loco si vizitatori - cele mai bune 2 gelaterii din oras sunt Bottega del gelato si D'Coltelli. Situate la o aruncatura de bat una de alta, in zona Piazza Garibaldi, ele au devenit tinta noastra preferata dupa gazonul de langa turnul inclinat. Dupa 3 zile si destule cupe cat sa sature un unicorn am ajuns la cateva concluzii.

Cele doua localuri au fost botezate imediat - bodega si decolteul. Pentru usurinta exprimarii. Gen: mergem la bodega? sau Hai la decolteu!




Gelateriile sunt niste locuri populare, ca sa nu zic aglomerate.  Bodega e avantajata - fiind chiar in piata, coada serpuieste linistit. In rush hour-ul gelatei sunt si 30 de oameni in asteptare, dar bine aerisiti. Turisti si nativi parte in parte. Decolteul e situat la strada si lumea se contorsioneaza zdravan ca sa lase un minim spatiu si trecatorilor. In rush hour numeri 15 oameni. Majoritatea de-ai casei. 



In ciuda senzatiei ca e tot timpul cineva la coada, exista doua momente cand la gelaterie e liber. 15:30 si 19:00. La 15:30 esti intre valuri - cel de dupa masa de pranz si cel de dupa-amiaza. 19:00 e inaintea cinei si lumea nu-si strica foamea.  

Pricing: @bodega cupa=1 euro. @decolteu cupa=2 euro. 

Si intrebarea intrebarilor: unde e mai buna? Verdict dat in unanimitate (3 voturi din 3): la bodega.


14.4.15

PisAmo - part 1: Italia in 3 nu e ca Italia in 2

De bine: Italia e practic doua strazi mai incolo si conexiuni gasesti cu carul. Asta inseamna ca ajungi repede - intre 1h 30min si 2h 20min - si poti sa te uiti atent la ora de plecare/sosire ca sa fie lin si linistit, nu galagios si haotic. Vorbesc aici de preferintele numarului 3.




Tot de bine: clima ramane aceeasi. La fel si bucataria. Asta inseamna ca primavara e deja stapana absoluta la jumatatea lui aprilie si ca legumele si fructele sunt proaspete si coapte. 

De rau: stilul guraliv si petrecaret al localnicilor nu mai e la fel de funny.  Cand la 4 dimineata se porneste cate un concert al fericirii - indiferent ca e vineri sau duminica, fapt care ma face sa cred ca productivitatea de luni e mult diminuata... Treaba n-ar fi grava daca 'talienii nu ar tine la ferestrele lor traditionale. Cert e ca fara dopuri de urechi nu scapa nimeni netrezit. Si mai exista si concertul de la ora 5 a.m si cel de la 6 a.m. Ce-i drept de la 7 pana la 10 se face o liniste prima.




De rau: leeeentoarea. In 2 e dolce far niente. In 3 devine che cazzo. La supermarket casierul e un tip la 50 de ani care nu poate sa scaneze produse in timp ce socializeaza, asa ca prefera sa socializeze. Chit ca are o coada de vreo 10 oameni veniti de la o alta coada unde aparatul casei s-a defectat. O coada al carei cap a devenit coada si coada cap. Face vreun sens? Buuun, deci eu eram in cap si am ajuns in coada! Va imaginati in Germania asa ceva?




De rau si de bine: aglomeratie tipica, genul ala cu oameni, scutere, bici, masini care trec dupa cum ii taie capul, nimeni nu respecta aparent nicio regula, totusi reusesc intr-un echilibru de-a dreptul comic sa isi vada fiecare de drumul sau. Nu tocmai pe gustul parental. Dar in acelasi timp oameni dotati cu o amabilitate autentica, nu una care se impiedica de primul zambet.




Mai urmeaza PisAmo - part 2: batalia inghetatei si PisAmo - part 3: cateva lucruri de vazut in 3.



16.11.14

Cateva constatari dupa Cleveland, Ohio

Criza n-a trecut de tot, petrolul insa s-a ieftinit, iar masinile americane au ramas exagerat de mari. Visul meu ca America va invata sa circule compact si de aici sa traiasca... not so big e kaputt.


Nici in Ohio nu stiu sa gateasca. Portiile sunt uriase, desigur, dar mancarea nu are gust. Sa arunci tone de dressing-uri si sosuri nu inseamna ca mancarea are gust. Un mic dejun englezesc servit la Larnaca e o amintire de demult care inca ma face sa salivez mai bine decat un mic dejun recent in Ohio. Apropo, e cumva anormal si sa ai mai multa carne decat cartofi in farfurie. Sper sa ajung intr-o zi in sud, pe Mississippi, acolo e ultima mea speranta pentru niste soul food.


Toamna e sublim colorata. Vazusem poze de pe coasta de Est in plina toamna, dar suspectam softurile de prelucrare foto. Nu e cazul, treaba chiar arata demential. Sigur ca daca nimeresti un val de frig de la vecinii canadieni iti cam ingheata degetul pe aparat, dar culorile si lumina - alea sunt.



Nebuni dupa sport si in Ohio. N-are legatura doar cu LeBron si intoarcerea lui acasa. Are legatura cu barurile cu ecrane uriase, cu finala de baseball dusa pana in game 7, cu posturile de radio locale care toaca marunt marunt fiecare subiect sportiv, cu fotbalul de colegiu la care toata lumea pare conectata si cu fotbalul mare la care 80 de mii de oameni stau 3-4 ore pe un stadion neacoperit la 0 grade Celsius, cu pijamalele cu Browns si echipele de copii indiferent de sport.



N-o fi Cleveland-ul pe harta turistica a Americii, dar are un obiectiv cu care se poate lauda & mandri. Si o si face - fix din aeroport. Hall of Fame-ul construit in buza lacului Erie povesteste in imagini, materiale video, obiecte si cateva cuvinte bine alese totul despre muzica de peste ocean - de la muzica sclavilor din sud si pana la hip hop-ul de azi, trecand prin rock'n'roll si rock si punk, prin revolutii si contrarevolutii, prin festivaluri ajunse sa celebreze mai multi ani de istorie decat am eu de viata, prin premii si sinucideri si cate si mai cate.



Ultimul, dar nu cel din urma, lacul Erie. Probabil merita vazut si traversat vara. 









9.11.14

Un meci din NBA vazut la mama lui

Nu chiar orice meci, ci meciul intoarcerii acasa pentru LeBron James.

Nebunie in downtown cu multe ore inainte de start. Nike da mingi moca, pe o scena construita in fata arenei e concert, lumea s-a strans ca la urs in fata studiourilor tv improvizate ad-hoc. Barurile sunt pline ochi si vor ramane asa pana dupa finalul meciului - sunt 100 de mii de oameni pe strada si doar 22 de mii intra la meci. Pe deasupra survoleaza elicoptere, la sol politistii si-au parcat masinile de fite pe mijlocul drumului. 



Intrarea la meci e cu inghesuiala si scandal. O fata lesina in fata mea, se executa rapid un culoar de evacuare si imediat e scoasa din multime. Pentru mine e o secventa cunoscuta - gen ora 8:00 pe magistrala care duce din Tineretului spre Pipera. Pentru ei nu, asa ca se scandeaza din ce in ce mai hotarat - let us in! let us in! De ce dureaza atat? Pentur ca nimeni nu are bilete fizice, ci niste coduri pe gadget-urile mobile. Autentificarea si apoi biletele fizice cer timp. De ce asa? Pentru ca patronul celor de la Cavs, Dan Gilbert, sa taxeze cu 23% orice revindere a biletelor la acest meci. Specula speculata de patron, vagoane de bani pentru el. Eu de exemplu i-am bagat in buzunar 73$. Capitalism salbatic, my friend.

Suntem in si mai sunt 10 minute. Iau ceva lichide si imi caut locul - sector 100, row 5, seat 9. In spate am niste guralivi latino, in stanga un cuplu cumintel, iar in dreapta niste baieti albi ca varul imbracati office. Ii salut, asa se face p-aici, si inghit atmosfera. Am pe scaun un cilindru care se aprinde rosu flourescent marcat cu Cavs, un tricou cu Cavs, 2 tuburi pe care le umflu cu aer ca sa enervez adversarii care vor arunca libere si un poster LeBron Nike in alb negru. Freebies, gotta love'em. Sala e plina ochi, dar totul se ridica in sus precum un crater vulcanic in jurul terenului care pare mic. E un freamat de asteptare in timp ce echipele isi fac incalzirea. 




Incep prezentarile. Usher - detinatorul a 5% din Cavs - canta imnul. Tot felul de vedete sunt introduse pe ecranul urias de deasupra. Pe unele le stiu, pe altele nu. Si reactiile variaza, de la aplauze stufoase pentru un QB de la Cleveland Browns si pana la huiduieli moi pentru Bieber si Spike Lee. Prezentarea celor de la Cavs e precedata de noua reclama alb negru Nike LeBron. O executie de peste 2 minute, la corazon, despre cum tot orasul se aduna la propriu in spatele echipei. Toata lumea ridica bratul drept in sus, exact ca in reclama. Senzatia de secta atinge apogeul cu prezentarea primului 5. Mii de luminite rosii, flacari, muzica data la maxim. LeBron la capat de lista provoaca un delir total. Fac alt filmulet. Gata, incepe meciul. Pana aici au fost show-ul si marketing-ul.

video

Fata de tv treaba live se misca parca pe ffwd. Nu exista timpi morti. Ecranul gigantic pompeaza reluari, announcer-ul tine numarul punctelor, schimbarilor, faulturilor. Doua ecrane laterale pompeaza neintrerupt cifre si statistici. Guralivii din spate isi arata sfarcurile sperand sa-l deconcentreze pe Carmelo Anthony, cel mai bun jucator de la Knicks. In time out-uri se arunca cu tricouri spre spectatori, se dau premii pentru abonatii fideli, iar sponsorii ofera premii la mini-concursuri gen Deal or no deal sau aruncari de la linia de libere. Agitatia e continua.




La pauza Cavs au in fata cateva puncte, dar clar nu miroase bine. LeBron nu e in apele lui - o fi presiunea asta de vina? - cifrele sunt mizerabile: 6 turn over-uri si 2 aruncari din 7. Pana la final nu-si revine, Blatt cere time out-uri sperand pana in ultimele secunde, dar meciul e al celor de la Knicks fara mari emotii. Cum aveam sa citesc a doua zi pe prima pagina a unui ziar: Everything but a win. Imi strang acareturile care vor deveni amintiri. Sezonul e lung, inseamna 82 de meciuri, maine echipa deja va fi in Chicago pentru un meci cu Bulls. Sigur ca asta nu inseamna ca n-ar fi fost misto o victorie. Dar e primul sezon inapoi in Cleveland. Rabdare, e timp. Si daca la anul Cavs ajung in finala NBA... well... 

5.11.14

Despre cum am plecat la Cleveland

O poveste lunga si mai mult despre baschet decat despre calatorii.

In vara finala NBA s-a jucat intre Spurs si Heat. Am tinut cu Spurs cu speranta secreta ca, in situatia unui esec cu Heat, LeBron James se va intoarce in Cleveland. Parea un nonsens, plecase de acolo acum 4 ani, alesese brand-ul, banii si trofeele - 2 inele de campioni in 3 ani. In Cleveland ii arsesera tricoul pe strazi, fusese declarat tradator si patronul Dan Gilbert in blestemase in stilul mamei Omida. Si totusi... LeBron se nascuse in Akron, Ohio, fusese draftat de Cleveland Cavs si in fiecare vara venea in vacanta acolo. Ii dusese pe Cavs intr-o finala NBA. O echipa fara vreun titlu in toata istoria, intr-un oras fara vreun titlu in sport de 50 de ani incoace. Toate astea se asezau perfect pentru povestea Intoarcerea Regelui si Visul Interzis. 1 titlu cu Cavs inseamna cat 3 luate cu o organizatie puternica gen Lakers sau Bulls. Si ce sa vezi? Miami a pierdut finala, LeBron nu si-a prelungit contractul, Nike a cumparat tot outdoor-ul disponibil in nord est-ul Ohio-ului si... LeBron a venit acasa.

In euforia asta am promis 3 lucruri: sa merg la un meci live al celor de la Cavs, sa tin cu ei pana iau un titlu si sa cumpar un tricou LeBron, Cleveland. M-am gandit ca voi merge la meci in primavara lui 2015, dar pas cu pas data plecarii s-a tras pana pe 29 octombrie 2014. Pe 30 octombrie Cavs jucau meciul de deschidere cu Knicks. Primul meci cu LeBron acasa, meciul revenirii. Daca era un meci care trebuia vazut, inafara de cel in care LeBron va ridica trofeul, asta era. So 3 avioane schimbate si traversat jumatate de lume. Destinatia finala: Cleveland, Ohio.


 


 

6.9.14

One second every country

Dl. Graham Hughes:



Mai multe aici: http://www.theodysseyexpedition.com