Final de calatorie culinara @ Lau Pa Sat, Singapore

Intro. Primul mic dejun in Singapore a fost mortal. Am vazut niste poze cu oua si paine prajita si am crezut ca ne-am scos. Am comandat aratand cu degetul si am primit... un bol cu apa fierbinte, 2 oua plus painea prajita... unsa cu un strat sanatos dintr-o materie verde cenusie. Am mancat un ou intre crud si fiert - asa cum mancau si ceilalti clienti - si un sandvis cu ceva ramas necunoscut pana in ziua de azi.

Pit stop culinar in Chinatown-ul singaporez. E o lume pestrita, colorata, dar cu un efect Disney evident - totul e aranjat pentru turisti. Restaurantele au scoruri piperate, dar antreurile chinezesti precum pachetelele cu legume, ghearele de pasare sau dumplings-urile cu peste nu ne lasa indiferenti. La o masa vecina rotunda, uriasa, numar 10 oblici, de la bunici la nepoti, care impart intre ei o gramada de feluri de mancare. Fac un clic in capul meu, asta e o imagine pe care nu vreau sa o uit.

Singaporele venind din Tailanda e scump. La naiba, Singaporele venind de oriunde, mai putin probabil Tokyo si New York, e scump. Cand vine vorba de mancare gasesti insa tot felul de locuri pline de standuri cu specific divers la preturi rezonabile. Cu 4 dolari iti iei o portie sanatoasa de mancare. Iar Lau Pa Sat-ul e punctul culminant. Situat in buricul financiar al orasului, la un pas de Marina Bay, el a scapat de demolare pentru ca reprezinta un model de arhitectura victoriana.

Inauntru sunt 66 de standuri care fac continuu de mancare si 350 de mese (atatea au iesit cand le-am numarat eu). La un calcul simplu Lau Pa Sat-ul poate gazdui dintr-un foc 1400 de oameni la mese. Noi am prins zilele dinainte si dupa Revelion, cand termitele din office aveau concediu, asa ca atmosfera a fost una semi-abandonata. Desi formatia angajata isi canta seara de seara repertoriul.

In Lau Pa Sat aveai de ales intre specialitati italienesti, indoneziene, chinezesti, indiene de nord si indiene de sud, vietnameze, arabesti, japoneze, coreene sau Hong Kong. Un paradis grabit - fiindca totul se intampla in viteza, dar cu traditie. Unele standuri aveau articole si poze datand din perioada interbelica.

Aveti in fata unicul fel de mancare specific singaporez. Atat de pretuit incat se vinde imprimat ca imagine pe tricouri si sub forma de magneti culinari. Revenind la mancarea propriu-zisa, crabul intr-o balta de sos iute nu e deloc ieftin - o portie in Lau Pa Sat te duce la 20 de dolari, dar Mishu se jura ca merita experienta.

Desertul cel mai la indemana: fructe pe alese. De la cele cunoscute de acasa pana la surprize de proportii. Cea mai mare in cazul meu s-a chemat durian. Nu am o poza cu domnia sa, dar am facut greseala sa-l incerc sub forma de suc. L-am abandonat dupa o singura gura si am baut alte doua sucuri incercand, fara succes, sa scap de gustul oribil. Durianul poate fi comparat ca miros cu oul stricat, sosetele imputite sau un hoit. Sau toate la un loc. Iar gustul e la fel de insuportabil si persistent. La metrou exista un semn dedicat special interzicerii lui, iar amenda - ca in orice situatie in Singapore - ustura la portofel.

Foarte scurta calatorie culinara prin Tailanda

Intro. Calatoria noastra a insemnat, pana sa ajungem in Tailanda, si cateva opriri in Cambodgia. Unde nu am murit de foame, dar de unde nu prea am ce sa raportez. Nu pot spune ca am dedus un specfic culinar khmeric si nici nu am imagini cu care sa ma laud. Fata de vietnamezi, care folosesc foarte multe legume proaspete si nu se agita cu sosurile, am simtit in Cambodgia o trecere catre o bucatarie mai incarcata, cu prajeli si sosuri. Si ajungem si la Tailanda...

Una din imaginile iconice ale Tailandei (ceva mai clara decat varianta mea desigur) este cea a vanzatorilor de pad thai. Un echivalent in realitatea romaneasca pentru pad thai este shaorma. Pad thai-ul se gaseste peste tot, in strada costa foarte putin si tine bine de foame, se poate combina in fel si chip (trei feluri de noodle, carnuri diverse, ou, legume, condimente, sosuri) si e gata in cel mult 1 minut. (a se vedea filmuletul de la sfarsitul postarii).

Mancatul in strada ramane la rang de cinste. Doar ca fata de Vietnam, aici oferta creste exponential ce-i drept si din cauza ca turistii, cata frunza cata iarba, trebuie satisfacuti in nevoia lor de diversitate culinara. Thai si extra-thai.

M-am dat cocos la plecare ca sigur o sa mananc niste ganganii. Fata in fata cu ele, chiar si bine prajite, curajul m-a cam lasat. Seara de seara le-am fotografiat, le-am studiat, m-am gandit si razgandit, dar recunosc ca n-am indraznit. Cativa spanioli, neam de conquistadori vorba-aia, pareau convinsi de gustul greierilor. Scuza mea oficiala a fost ca nu vindeau cate un gandacel de degust, ci cel putin o punga.

Floating market-urile ofera o experienta culinara speciala. Doamne simpatice trecute de prima tinerete gatesc pe barcutele lor plutitoare si servesc lumea in stanga si-n dreapta. Daca n-ajung direct la tine, au niste bete cu carlige astfel incat sa-ti livreze papica si sa colecteze banii.

O zi de vacanta nu putea fi completa fara momentul desertului favorit: sticky rice with mango. Orez lipicios + lapte de cocos (in punguta) + mango. Yammy.

Tom Yun Kung. O supa fierbinte si picanta cu creveti si tot felul de legume ingramadite inauntru. Dupa cum poate deduceti din culoarea ei, treaba se prezinta destul de spicy. Ardeiul rosu are si el o contributie la aceasta afacere.

Tom Kha Gai. O supa fierbinte de pui facuta cu lapte de cocos - deci cumva dulce, dar in care pe langa pui, ciuperci, bambus si verdeturi, bucatarul a pus niste ghimbir de a carui iutenie nu stiam eu pe unde sa ma mai ascund.

In loc de final iata o executie profi de pad thai filmata pe Khao San in Bangkok.

Urmeaza povestea culinara din Lau Pa Sat.

Scurta calatorie culinara prin Vietnam

Intro

Ca sa nu aveti false asteptari, sunt un calator cu cateva continente la activ, dar un nepriceput in ale bucatariei. Sigur ca prietena imi lauda pastele cu ton si imi place sa spun ca pot sa gatesc un ou in 5 moduri diferite, dar nu sunt nici gurmand, nici chef. Nici macar n-am ca Andreea o carte despre toate mirodeniile din lumea asta.

Dar o calatorie in sud-estul Asiei ofera din punct de vedere gastronomic o experienta care, chiar si la nivelul unui novice, merita povestita si aratata. Asa ca... la drum, adica pofta mare.

Prima masa a fost fix cea din imagine, o supa de vita - pho bo. Am taiat doua stradute prin Hanoi si ne-am lipit pe un colt, la o masuta pitica (vietnamezii asa mananca: in strada si aproape de nivelul solului) comandand ce am vazut la altii in farfurie prin gesturi si semne. Carne de vita, noodles, bambus si verdeturi - sigur coriandru. Separat lime si ardei iute dupa preferinte. In Vietnam pho (se scrie cu doua accente si am aflat abia dupa vreo 5 zile de neintelegeri ca se citeste fa, exact ca formula noastra neaosa de adresare) e mancarea de baza. Se consuma dimineata, la pranz si seara.

Dar tot in strada gasesti alte "mese" la care poti manca si altceva. Am ales in prima seara, fara sa intrebam inainte si cat ne costa, sa manacam la o tanti care gatea in fata noastra melci si scoci de mai multe feluri. La final nota de plata (undeva la 8 dolari) ne-a socat pentru ca in Vietnam mananci de regula in strada cu un dolar. Suprataxa pentru fraieri de prima zi.

In Vietnam exista si restaurante! Pe bulevardele principale, cu nume frantuzesti pentru ca odata demult Vietnam-ul a fost colonie franceza. Ceva mai scumpe decat mancarea din strada, ele te gratuleaza si cu tacamuri europene si cu meniuri extra-Vietnam. Desi arata mai curatel, nu inseamna neaparat ca au si cea mai buna mancare.

Cum Vietnam-ul are parte, de la nord la sud, de o coasta mai lunga de 1000 de kilometri nu lipsesc toate nebuniile din zona pestelui si fructelor de mare. Diferentele de pret intre pui si creveti trec ca si neobservate, iar pietele sunt pline ochi de marfa proaspata, nu adusa de peste mari si tari.

Si vedeta incontestabila a unei seri: lichi. Eram in cautare disperata de fructe si o tanti uitata prin piata, se intunecase deja, ne-a tot imbiat sa-i testam marfa. Ne-a facut si o scurta demonstratie de cum se consuma (din doua miscari ai rezolvat un fruct), ne-a cantarit trei brate si ne-a expediat cu 1 dolar mai usori. Gustul si consistenta sunt asemanatoare strugurilor. Si Maria mi-a zis ca la noi se gasesc la conserva.

Aveti in imagine primul si cel mai bun Cao Lao din Vietnam-ul nostru servit la Hoi An. Facut la o taraba in piata de o doamna simpatica foc care ne-a servit si un desert - bahn it - care arata... ca un rahat (si nu ma refer la unul turcesc). Revenim la Cao Lao. E o traditie in zona centrala a Vietnam-ului si o portie e atat de consistenta incat nu mai vrei altceva de la o masa principala a zilei. Contine: ceva carne (nu multa, asta pare o caracteristica a bucatariei vietnameze, pun mereu putina carne), niste noodlesi anume, mai lati, (un fel de) crutoane, muguri de fasole, o mana sanatoasa de verdeata diversa, plus niste sos.

Alt Cao Lao (partea de sus a imaginii) si o portie de fried wonton cu legume. Wonton-ul asta originar din China a fost adaptat de vietnamezi in fel si chip incat nu prea mai are legatura cu originalul. In cazul portiei mele era un soi de aluat subtire si crocant cu legume verzi, rosii si portocalii taiate foarte mic pe deasupra. Hoi An-ul are avantajele sale: pe malul apei, la lumina unui felinar, o cina romantica in doi te costa doar 3 dolari.

Scula din imagine se foloseste, mai bine zis se folosea, pentru a transforma orezul in faina. Orezul este aliment de baza in Vietnam, a doua tara ca productie de orez din lume. Oamenii muncesc de la rasarit si pana la apus, cu picioarele goale in campurile scufundate in apa pentru ca sa-l cultive. Nu fac propaganda de partid cand va spun ca nu am vazut un popor mai muncitor ca cel vietnamez.

Asa arata postul meu de lucru de la cursul de gatit pe care l-am facut. O jumatate de zi inceputa la piata ca sa vedem cum si ce se cumpara ca ingrediente si incheiata la masina de gatit in lucrul propriilor noastre feluri de mancare vietnameze. Mai reusite sau mai putin.

Spring rolls aka gui con. In cazul nostru cu creveti, dar la fel de bine poate fi vorba de alte feluri de carne. Esentiale sunt si hartia de orez pe care o imbibi cu apa ca sa se inmoaie si ceapa chinezeaca pe care o asezi strategic. Sosul pe care l-am avut noi era dulce si cu alune. Sa nu credeti ca asa arata opera mea. Nici vorba, asa arata exemplificarea doamnei bucatar care ne supraveghea amuzata. Fist time cook? Yes, yes.

Un pancake in lucru. Un pic de prajeala - ceea ce vietnamezii nu prea baga, iar in rest ingrediente clasice pentru ei: mugurii de fasole, verdeata, crevetii. Bucataria lor, am ajuns noi la concluzia asta, e foarte proaspata si nu se chinuie cu simandicosenii.

Si la final: piesa de rezistenta din cadrul lectiei noastre culinare.

PS. Ce n-am pozat si tare regret sunt cartofii gigantici dulci vanduti seara pe post de gustarica. La noi pe litoral in full sezon cu aia dai lovitura. Adio cucuruz, adio vata de zahar.

PS2. Urmeaza calatoria culinara prin Tailanda.